Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Măsurare nivel de radiaţie electromagnetică


Vizitator CCristi

Postări Recomandate

Vizitator CCristi

Buna ziua!Doresc sa fac o serie de masuratori de radiatii electromagnetice (microwatt/m patrat), in principiu, in 3 apartamente. Inafara unei firme din Bucuresti, a carei costuri de deplasare sunt destul de ridicate, locatiile fiind in Botosani, ma intereseaza daca exista o entitate (firma, persoana juridica/fizica) careia ma pot adresa pt aceasta chestiune. E o chestiune pe care doresc sa o rezolv cat mai repede, toate initiativele mele blocandu-se in latura financiara. Exista aparate in comert, la preturi in jur de 1500 de ron, dar nu stiu daca sunt de incredere. Din ce am discutat cu oameni din domeniu, masuratorile la nivelul institutiilor se fac cu aparatura de mii de euro. Daca ma puteti ajuta va rog sa ma contactati. Va multumesc!

Link spre comentariu

Daca este din motive de sanatate, eu zic ca nu merita investitia in asa ceva. N-am vazut foarte multe articole despre influenta undelor electromagnetice asupra sanatatii cu implicatii dovedite, dar sunt foarte multi electricieni pe lumea asta care lucreaza toata ziua intre fire cu tensiune si campuri magnetice (inclusiv tatal meu) si nu am observat ceva probleme deosebite de sanatate.

Ce sa mai zica acesti oameni

http://www.ziaresireviste.ro/index.php?page=revista_presei&details=on&id=41732

Link spre comentariu
Vizitator CCristi

Salut. Mersi de raspuns. Ala e motivul. M-am tot documentat, stiu de studii dar totusi...am un releu plin de antene (gsm si microunde) la 50 de m de camera copilului si catalogarea acestor antene de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii ca fiind "posibil generator de cancer" nu ma lasa indiferent. De asemenea, de ce se primeste in institutii sporul de antena? Am facut in 2 camere un "experiment" cu o vopsea speciala de la un producator serios pe plan mondial si as vrea sa vad si rezultatele. Ideea e ca de unele lucruri nocive te poti pazi evitandu-le, altele, permanente, trebuie sa le contracarezi cumva. Nu o dau in paranoia dar vreau totusi sa limitez chestiunea.

Link spre comentariu
Vizitator CCristi

Multumesc. E util - problema mea e ca in cazul meu antenele sunt pe un stalp de pe sediul unui provider. Nu cred ca am vreo sansa in instanta. oricum ma voi interesa. Problema e ca pana atunci vreau sa fac masuratorile respective. Daca as sti ca un aparat de genul http://www.amazon.de/dp/B003A5R59G/ref=dra_a_cs_mr_hn_xx_P1250_1000?tag=dradisplay0b-21&ascsubtag=887f9010b05384b85965ce2065161e0b_S imi da niste rezultate la obiect mi l-as lua si gata. Totusi, nu cred ca in zona Moldovei nu e nimeni sa faca masuratori sau sa aiba macar un apparat sa-l pot inchiria... 

Link spre comentariu
Vizitator CCristi

Pana in 200 de euro sunt aparate si de la firme serioase care ar trebui sa masoare pe frecv. 800 MHz, 1600 MHz...Ancom-ul mi-a raspuns ca nu e de competenta lor, desi pana de curand ei faceau masuratori in spatiul public si m-au directionat catre DSP. Am intrebat neoficial si pe cei de acolo si m-au "linistit" ca sunt in parametri. Trebuie sa fac asta pe banii mei, ideea sa limitez costurile. Cu 1250 vine o firma din Bucuresti, dar e cam mult pt posibilitatile mele. Si asa am dat o suma comparabila pe o vopsea care ar trebui sa preia radiatiile.

Link spre comentariu

Din cate stiu eu, doar radiatiile ionizante pot produce cancer. Energii suficient de puternice sa destabilizeze unii atomi si sa schimbe structura ADN-ului. Interesant este ca aceleasi radiatii, in doza mai mare vindeca acel cancer.

Pentru celelalte radiatii sunt studii care afirma ca influenteaza undele cerebrale si schimba dispozitia oamelilor (anxietate, depresie, neliniste, agitatie psihomotorie, tulburari de memorie si concentrare, insomnii). Oricum nu sunt constante si reproductibile rezultatele.

Majoritatea studiilor se fac in conditii de laborator si cu nivele de radiatii mult mai mari decat se regasesc in jurul nostru in mod normal. Dozele sigure s-au stabilit arbitrar, prin studii observationale. (nu se iradiaza nimeni sa vada ce se intampla, iar animalele desi seamana asa mult, poate fi o diferenta mare de comportament celular)

 

Exista radiologi care au petrecut o viata in laborator, au prins vremurile in care aparatele emiteau doze mult mai mari de radiatie, nu erau bine ecranate, nu aveau costume eficiente si totusi n-au facut cancer mai mult decat populatia generala.

 

Nu stiu ce frecvente se folosesc in radio, dar sunt oameni cu intreaga cariera petrecuta in transmisiuni radio care ajung la varste foarte inaintate, fara patologii speciale. 

Ce se intampla cu cei care lucreaza in cladiri pline cu aceleasi antene? Sa nu uitam ca in alte tari telefonia mobila s-a instituit de mult, si nu au aparut cazuri deosebite, si ei sunt mult mai receptivi la asa ceva. (Ca exemplu, cand s-a dovedit ca azbestul produce cancer pulmonar, s-au inchis sute de industrii din domeniu si s-a restrictionat drastic accesul si utilizarea lui).

Sporul de antena eu cred ca e ceva arbitrar care sa atenueze din frica oamenilor si sa-i stimuleze pe unii sa-si faca treaba. Si tatal meu are: 8 zile libere pe an - cu ce-l ajuta?

 

Nu se cunoaste exact etiologia cancerului. Daca s-ar cunoaste, s-ar putea preveni. Pentru unele forme de cancer, se cunosc cei mai frecventi factori predispozanti si unele etiologii.

 

Sunt alte surse generatoare de cancer dovedite de care ar trebui sa ne ferim. De exemplu:

azbest, fumat - cancer pulmonar, cancer laringian

fumat - cancer vezica urinara

carne afumata - cancer gastric, cancer esofagian

infectie cu papiloma - tegument si orice mucoasa in functie de tip 

radiatie solara - cancer de piele (melanom, cc bazocelular si spinocelular)

sa nu mai vorbim de E-uri, detergenti si altele pe care le folosim zi de zi, sunt dovedite ca influenteaza aparitia cancerului dar nu investim milioane sa ne protejam ca de radiatii

 

Am vazut unele studii care afirmau chiar ca cei aflati in zone cu radiatii permanente, in apropierea minelor de uraniu sau altele, faceau chiar mai putine forme de cancer decat restul populatiei. In cazul locuitorilor din Hiroshima si Nagasachi, o zona foarte iradiata, la cei care s-au reintors in acele locuri, intradevar a cresut numarul de cazuri de neoplazii, dar si acolo, nu toti au facut cancer. De aici unele concluzii ca etiologia cancerului este plurifactoriala, este nevoie de mai multi factori pentru a determina aparitia cancerului (este mult de povestit)

 

Toate aceste diferente dintre oameni care fac si care nu fac cancer deriva din sanatatea generala a fiecaruia. Un corp sanatos, imunocompetent, are mecanisme de reparare si eliminare a celulelor cu defecte care pot deveni neoplazii. Din pacate nu se poate evalua ce organism este capabil de asa ceva si care trebuie ajutat. In acest sens se dezvolta tot felul de terapii alternative care promit sa vindece cancerul si care de asemenea costa mult si fara rezultate constante (aparent sunt ieftine, dar fiind accesibile oricui, cel care vinde astfel de remedii face o multime de bani). Sunt oameni din varful muntelui, fara prea multe legaturi cu lumea moderna, care de la o anumita varsta ajung la spital si se descopera cate o tumora.

 

Nu te poti feri de toate influentele negative daca vrei sa traiesti in lumea moderna. Dar personal, cred ca aceste radiatii din telecomunicatii sunt ultimele care ar trebui sa va preocupe in preventia cancerului.

Editat de tommymd
Link spre comentariu
Vizitator CCristi

Multumesc pt timpul si efortul acordat. Tot ce ati scris e perfect adevarat. In conditii normale, le-as fi considerat riscuri acceptabile. Dar din pacate, pe langa grija maxima pe care o are fiecare parinte pt copilul lui, sotia mea a fost atinsa de aceasta boala acum cativa ani cand nu avea 30 de ani. Foarte probabil a fost un cumul de factori...de aceea trebuie sa elimin tot ce e potential vatamator. Masuratorile respective ma vor conduce probabil la niste concluzii si sper la niste actiuni. Nu vreau sa transform acest forum intr-un spatiu lacrimogen. Vreau doar sa-mi justific "incapatinarea" de a face aceste masuratori fara costuri considerabile.

Link spre comentariu

Imi pare rau pentru suferinta dumneavoastra.

Am si eu o bunica cu o suferinta asemanatoare dar desigur nu se compara.

Eu doream sa va spun ca decat sa investiti acei bani in ecranaje, ii puteti folosi in alte moduri mai eficiente.

 

Copii au un mecanism de reparatie mai eficient, el scade cu inaintarea in varsta. desi par vulnerabili, la nivel celular sunt mult mai vigurosi. Mecanismele de reparare se degradeaza in timp, de aceea cele mai multe patologii neoplazice se regasesc la persoane mai in varsta, desi traim in acelasi mediu.(corpul uman nu este o masinarie perfecta, multi copii se nasc cu defecte ,,constructive'' )

 

O alta problema este ca radiatiile asupra organismului au efect cumulativ (nu-l inteleg si nu-l pot explica) De exemplu, nu o sa faci cancer de piele ca te expui o data la soare, dar prin expuneri repetate, intr-un final faci cand se acumuleaza o anumita doza. Radiografii poti sa faci cateva sute pana se ajunge la o doza considerata periculoasa.

De asemenea mai exista si oncogenele, cu care ne nastem, pentru care inca nu se stie ce le determina sa se exprime, asa ca te poti proteja de toate pericolele, daca se intampla ceva si aceste gene se exprima, tot faci cancer. Nu e necesar sa apara o mutatie noua in ADN.

 

Poate reusesti sa te protejezi acasa de radiatii (8-10 ore/zi) dar cand ai iesit din casa, la joaca, la gradinita etc, esti expus. Daca ai predispozitie, la un moment dat o sa acumulezi doza declansatoare.

Nu prea se intelege bine mecanismul, dar teoretic este suficient ca o unda sa loveasca un electron din structura atomica de ADN, sa-i schimbe pozitia si astfel acea bucata de ADN sa fie citita gresit.

 

Totusi daca se mentine ,,incapatanarea'', trebuie sa eliminati si celelalte generatoare de radiatii electromagnetice. Unul dintre cele mai puternice este cuptorul cu microunde, gasiti pe net ceva repere despre campul electromagnetic produs de electrocasnice si va puteti face o idee.

Candva am zis ca vreau si eu sa scap de wireless, sa nu ma mai ,,iradiez'' atat, sa trec pe cablu. Am facut lucrul asta, nu m-am gandit prea mult inainte si cand am dat un search pe laptop sa caut reteaua, era plin blocul de retele wireless, unele cu semnal foarte bun. Am renuntat.

Nivelul acceptat de OMS este orientativ si nu va confera siguranta ca o sa fiti ferit de pericole.

In acest sens, eu sunt de parare ca trebuie sa ecranati camera de tot, avand in vedere efectul cumulativ in timp.

 

O metoda ieftina de evaluare a ecranarii la care ma pot gandi este aceasta: sa nu receptionati nici o retea wireless si sa nu aveti semnal la nici un telefon. Puteti lua unul mai vechi cu antena, si daca nici la ala nu aveti semnal de loc, puteti sta mai linistit. (asta in varianta ieftina)

 

Alta varianta este o noua lege de protectie a consumatorului care obliga comerciantii si accepte returul produselor vandute in anumite conditii. Va achizitionati aparatul de masura si-l returnati in 15 zile. Nu-i foarte comod si are implicatii morale dar e o metoda.

Editat de tommymd
Link spre comentariu
Vizitator CCristi

Dupa ce am aplicat vopseaua speciala nu am vazut intr-adevar nici un effect in diminuarea semnalului gsm sau wireless. As fi vrut si o confirmare tehnica. Am vazut ca exista jucarii de vreo 50 de euro...astia as putea sa-i sacrific. Oricum mai incerc pe alte cai sa ajung la cineva cu un apparat serios. ecranarea e o utopie cred. Si am inteles ca in cazul unor solutii "necorespunzatoare" poti face mai mult rau. multumesc tommymd pentru inca un raspuns rational.

Link spre comentariu

Masurarea campului electromagnetic se face cu un analizor de spectru. Analizorul se leaga la o antena de receptie care se poate plimba prin camera dvs., si astfel veti putea observa intensitatea campului intr-o anumita banda. De retinut ca aceasta intensitate se poate modifica in functie de pozitia antenei in camera si de obiectele din jur (mai ales cele metalice sau corpurile umane - contin apa cu saruri, buna conducatoare de electricitate).

 

Am gasit ceva low cost la un google search, dar nu l-am verificat sa vad cat e de bun.

 

http://www.ebay.com/itm/USB-RF-Spectrum-Analyzer-1-8-GHz-RF-Viewer-by-Nuts-About-Nets-/262039733209

 

Pe de alta parte, tin sa va spun ca am un coleg inginer care monteaza antene pentru operatorii GSM. El are in subordine cativa alpinisti. La multi le-au cazut dintii si au chelit. Nu stiu daca are legatura cu radiatiile, dar colegul meu zice ca da.

Link spre comentariu
Vizitator CCristi

Pare cam ce am nevoie. Daca nu rezolv prin cineva cu un apparat serios de la un provider, probabil o sa optez pt asa ceva.

Gradul de expunere al alpinistilor cred ca e de scurta durata, dar intr-adevar mai intens. Nu cred ca stau in proximitatea antenelor functionale foarte mult timp. Comparativ, cineva care se afla la 50 m de antene timp de cateva ore bune in fiecare zi cred ca ar trebui sa fie mai expus. Nefiind in domeniu sunt doar supozitii.  Multumesc de raspuns.

Link spre comentariu
  • 5 luni mai târziu...

Socetatea nationala de Radiocomunicatii Radiocom efectueaza astfel de masuratori,are patru sucursale in tara Iasi ,Cluj,Bucuresti,Timisoara.O ecranare a camerei se poate face cu tabla de fier sub tencuiala sau cu plasa de sirma cu ochiuri mici gen plasa de muste si tintari.

Link spre comentariu
  • 2 luni mai târziu...

Abia acum am gasit acest topic, nu prea frecventez aceasta sectiune a forumului...

 

Eu de ceva timp mai experimentez cu masurarea radiatiilor electromagnetice din locuinte, la nivel de amator. Pot sa spun ca de cele mai multe ori, radiatiile cele mai puternice vin de la echipamentele proprii, nu neaparat de la antenele de telefonie mobila. Sau de exemplu cuptoarele cu microunde iradiaza incaperea destul de tare, insa pentru un timp scurt (cat timp incalzesti ceva). Daca ai un router wireless sau un telefon fara fir (DECT), deja ai radiatii electromagnetice in locuinta, atat router-ul wireless cat si baza telefonului fara fir emit semnale in continuu. La fel, si router-ul sau telefonul fara fir al vecinului poate sa iti iradieze locuinta. Cateodata insa poate fi si invers cum spui tu, de exemplu la mine in locuinta radiatia electromagnetica de la propriile aparate (nu am wireless sau telefon fara fir) este de sub 10 µW/m², pe cand radiatia care vine din exterior de la antenele care imi inconjoara locuinta, este intre 1400-2000 µW/m², cu foarte mult peste valorile "recomandate". Aceasta problema am rezolvat insa cu geamuri termopan, am pus sticla tripan (cu 3 foi de sticla - pentru izolare fonica) cu un strat usor reflectorizant ("patru anotimpuri") pe sticla din exterior, dar fara nicio folie sau un strat suplimentar de ecranare.
Am fost odata si intr-o locuinta, unde era o antena de telefonie mobila in imediata apropiere (la vreo 50 m de balcon). In ciuda faptului ca antena era aproape de locuinta, de la acea antena nu prea puteam masura nimic, din motivul ca antena era pozitionata la o inaltime mai mare fata de balcon / apartament si ca antenele de telefonie sunt bine directionate.
Cele scrise mai sus sunt legate de radiatiile electromagnetice de frecventa inalta. Dar mai ai si campul electric si campul magnetic (de frecvente joase, intre 16Hz - 400kHz), care altfel se masoara, cu alte aparate, etc.
Privind lucrurile ce poti cumpara pentru a "ecrana" locuinta, sunt perdele / folii pentru geamuri si vopsele pentru pereti care chiar ajuta la reducerea (atenuarea) radiatiei electromagnetice din exterior cu pana la 99% (intre 800MHz - 5GHz), insa doar atunci daca sunt aplicate corespunzator de o persoana care este din domeniu. In cazul in care nu sunt aplicate corespunzator, pot chiar agrava situatia din punctul de vedere a radiatiilor electromagnetice. Este importanta impamantarea, altfel nu obtii efectul dorit...
In Germania si Elvetia se foloseste vopsea speciala pentru asa ceva, de la Yshield HSF54, galeata de 5 litrii costa 250 €. Se poate aplica atat pe exterior cat si pe interior, insa se recomanda aplicarea pe exterior. Un strat de vopsea ecraneaza cam 99,99% (atenuare pana la 40 dB). Un litru iti ajunge in interior pentru 7,5 m² si in exterior pentru 5 m². Pe vopsea se lipesc niste placi speciale de 8x8 cm care vin legate la pamant, numarul lor depinde de marimea peretelui vopsit, respectiv de cum sunt peretii (un set de placa + adeziv costa 30 €). Pentru geamuri exista doua variante, sau iei perdele care ecraneaza, sau lipesti niste folii pe geamuri. Materialele pentru perdele au preturi intre 40-90 € / m (in functie de densitate, cat de mult trece lumina si aerul) cu o latime standard de 2,5 m. Aceste perdele se spala doar cu un detergent special, care costa 15 € flaconul de 1 l (ajunge pentru 20 spalari). Daca preferi mai degraba sa lipesti folii pe geamuri, probabil iesi un pic mai ieftin, insa o sa te chinui mai mult cu lipirea foliilor (solutie speciala pentru lipire) daca vrei sa nu ai bule de aer intre sticla si folie.
Daca te pui sa ecranezi locuinta, renunti la dispozitivele fara fir din locuinta (router wireless, telefon fara fir, etc.). Dupa ecranarea locuintei nu mai poti sa folosesti nici telefonul mobil in locuinta (nu este deloc recomandat), deoarece intr-o locuinta ecranata telefonul va emite cu putere maxima. In ultimii ani am mai observat ceva, multi oameni la care le este frica de antenele de telefonie din apropierea locuintelor si la care am fost sa fac masuratori, au locuinta plina cu dispozitive wireless, telefoane fara fir, routere wireless, etc., si ei nu vor sa creada ca radiatiile de la dispozitivele lor din locuinta sunt mai puternice decat radiatia de la antenele din apropierea locuintei (fapt dovedit prin masuratoare). In majoritatea cazurilor (cam 70%) am vazut ca este asa, ca dispozitivele din locuinta sunt de vina pentru poluarea electromagnetica si nu doar antenele de telefonie mobila din apropiere. De exemplu intr-o locatie la masurarea semnalului antenelor de telefonie (cu dispozitivele din locuinta oprite) aveam 250-300 µW/m², iar la dispozitivele din locuinta avem 1500-1800 µW/m². Cand demonstrezi la oameni ca dispozitivele lor radiaza mult mai tare in comparatie cu semnalul de la antena de telefonie mobila, din comoditate tot nu vor sa renunte la dispozitivele lor wireless, insa cand au dureri de cap si alte probleme de sanatate, sustin in continuare ca antenele de telefonie mobila sunt de vina, nu dispozitivele din locuintele lor...
In afara de radiatiile electromagnetice mai sunt si alte lucruri care sunt considerate ca fiind periculoase intr-o locuinta, de exemplu becurile economice (contin mercur, daca se sparg ... contaminezi locuinta) sau de exemplu gazul radon care iese din pamant si de obicei se gaseste in concentratii mai mari in aerul din pivnita / parterul imobilelor, etc.
Aparate de masura destinate pentru uz casnic (adica care sa nu coste mii de euro ca cele industriale), care sunt bune si au preturi acceptabile sunt doar cateva... In urma mai multor teste realizate de diferite institutii si organizatii din Elvetia si Germania, cel mai bun raport pret / precizie au avut aparatele de masura de la Gigahertz Solutions, ei au diferite game de produse pentru masurarea radiatiilor de inalta frecventa HF (microunde, telefonie mobila, WiFi, etc.) si pentru masurarea campurilor electrice / magnetice de joasa frecventa LF (linii aeriene de inalta tensiune, linii aeriene la cai ferate, instalatii electrice casnice, etc.).
Aici sunt aparate de masura HF (modele low-cost + profesionale): https://www.gigahertz-solutions.de/en/cat/index/sCategory/137
Aici sunt aparate de masura LF (modele low-cost): https://www.gigahertz-solutions.de/en/emf-meters/low-frequency/me-series/
Aici sunt aparate de masura LF (modele profesionale): https://www.gigahertz-solutions.de/en/emf-meters/low-frequency/nfa-series/
In afara de aparatele de la Gigahertz Solutions mai este bine cunoscutul Acoustimeter de la EMFields (http://www.emfields-solutions.com/detectors/acoustimeter.asp), care este foarte raspandit datorita simplitatii in utilizare. Si mai sunt aparatele de masura de la Aaronia (http://www.aaronia.com/products/spectrum-analyzers), la care insa in urma testelor s-a aratat ca la unele modele precizia nu este asa buna ca si la aparatele de la Gigahertz Solutions, in ciuda faptului ca au preturi mai mari. Atat aparatele de la Gigahertz Solutions cat si cele de la Aaronia sunt "Made in Germany", aparatul Acoustimeter de la EMFields este "Made in UK". Pe internet se mai gasesc tot fel de aparate de masura de calitate indoielnica, majoritatea mai ieftine dar unele chiar mai scumpe, niste chinezarii rebranduite si vandute sub diferite denumiri, de multe ori cu precizie necunoscuta (nepublicata de producator), cel putin aparatele care au aparut cu 3-4 ani in urma erau doar niste jucarii de speriat oamenii, incomparabile cu aparatele provenite de la firmele mentionate mai sus. Unele chinezarii nici nu au un afisaj ci doar niste LED-uri colorate si un difuzor pentru redarea sunetelor, alte chinezarii care au afisaj, mai impresioneaza cumparatorii si cu un senzor in forma de bila...
Eu am publicat niste video-uri demonstrative pe YouTube...
Aici se masoara scurgerile de radiatii de la cuptorul cu microunde, cu aparat Gigahertz Solutions HF35C:
https://www.youtube.com/watch?v=t188xBrWWl0
Aici se masoara intensitatea campului electric si densitatea de flux magnetic la o masina de spalat, cu aparat Gigahertz Solutions ME3830B:
https://www.youtube.com/watch?v=rl06tLEO_b0
Pe forum mai este un topic cu o tema similara aici: http://www.elforum.info/topic/82529-ecranare-locuinta-contra-undelor-radio-gsm/
Link spre comentariu
Vizitator
Acest subiect este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări