Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Invertor 24Vcc-230Vca_50Hz_ 5000W


Postări Recomandate

Am mai spus in trecut, chiar si recent aici, ca scopul principal la comanda tranzistoarelor de putere nu-l reprezinta comanda lor foarte rapida ci comanda lor optima ceea ce nu-i egal cu o comanda foarte rapida. 

Tocmai in asta sta toata ingineria de comanda a tranzistoarelor de putere. Nu-i greu sa le faci sa comute foarte rapid comandind baza sau poarta prin rezistente foarte mici ci sa le comanzi cu viteza optima din punct de vedere EMC (tot aici intra spike-urile ce apar in drene la switch off).

Comanda se considera optima cind pierderile de comutatie sint aproximativ egale cu pierderile de conductie DAR cu conditia sa respecti limitarile EMC.

De multe ori se ajunge sa lucrezi intentionat cu pierderi de comutatie mult mai mari decit cele de conductie doar ca sa poti respecta limitarile EMC.

Limitarile EMC nu trebuie respectate doar de producatorii industriali ci este un MUST sa fie respectate si de amatori macar partial. Ce folos este sa ai un invertor care sa-ti alimenteze toata casa daca tu nu poti folosi televizorul alimentat din el.

 

Editat de sesebe
Link spre comentariu
  • 4 săptămâni mai târziu...

Mi-a venit un modul EG de la chinezi și am mai făcut un test. Am pus electrolitic de 100u pe placa sinus, rezistor de 47K pe ieșire, am schimbat rezistorii din porți cu 22 ohm, tranzistorii sunt FCPF150N65F MOSFET 650V 24A (39W) capsulă TO220 în plastic, cumpărați de aici de pe forum. Am mai pus un electrolitic și pe intrarea de 12V de pe placa sinus că nu era. Tensiunea de 12 provine de la etajul PFC, având masa comună cu 360-ul, este o sursă cu TNY cu transformator din comerț.

EMC (apropo nu știu de la ce vin inițialele) este întradevăr o problemă.

Am testat fără sarcină suplimentară și cu sarcinp un bec de 100W nu pentru mult timp, 5 maxim 10 minute. Tranzistorii de pe 23KHz se încălzeau ușor, la fel bobinele, era ok. Am pus în locul becului pistolul radioprogres ca să văd și PF-factorul de putere la rețea cu o priză cu contor de energie. Însă a fost aproape imposibil pentru că priza părea a nu funcționa, afișa numai 0-uri. avea și momente când mergea și am putut vedea PF=0,99, consumu din rețea de unde a rezultat randamentul total al celor 2 montaje ca fiind 87% (PFC+convertor sinus) când sarcina era bec 93W. Observând apoi că și multimetrul meu Axiomet cel cu comenzi senzori tactili nu ia comenzile din prima, așa cum face când pornesc o sursă de pe birou făcută dintr-o ATX modificată, mi-am dat seama că montajele mele radiază ceva și deranjează și priza cu contor și întradevăr așa era. Nu am pus un filtru EMI pe intrare de la priză, voi testa, dar nu cred să ajute multimetrul, poate  doar un pic priza cu contor că e în legătură directă practic cu montajele. Într-o carcasă metalică conectată la împământare, că nu am cum la masă :)), s-o ameliora situația, nu știu.

Pe osciloscop e destul de greu să văd ceva, dat fiind factorul de umplere variabil al ieșirii punții H, totuși se vede că uneori sunt vârfuri ce depășesc cei 360V, aparând și pe display la valorile maxime valori ca 420, 450, oricum 4xx nu mai mult.

Interesant era că cu sonda osciloscopului pe ieșirea punții H, înainte de bobină, deci semnalul dreptunghiular nu sinus, cu sarcină becul de 100W, ampermetrul (Axiometu de care ziceam) afișa 0,390A, iar cu sona conectată după bobină, sau neconecttă, afișa 0,42A. 

Nu am avut un motor să pot proba un regim de lucru de interes pentru mine, o pompă de centrală termică, da poate e bine că nu am avut că încă nu am ars nimic :D

O posibilă aplicație la care mă gândesc este un UPS de centrală termică.

Vă mulțumesc pentru sugestii, voi mai face teste.

 

Link spre comentariu

Aveți desigur dreptate. Eu sunt oarecum împotriva englenizării limbii române și le stâlcesc intenționat scriindu-le cum se pronunță. O să încerc să mă mai temperez.

Revenind la spikes, mă rog, vârfuri de tensiune. Am încercat să folosesc abilitățile osciloscopului care, folosindu-l cam rar, mai uit cum să fac.

Am așa, forma de undă direct de pe puntea H, PWM cu factor de umplere variabil sub forma sinusoidei, cu schimbarea polarității:

pic_10_1.thumb.jpg.c5e7c5c46b3cba6c06b5afc7c6e7242b.jpg

Am observat că atunci când revine de la -360 la 0 are o oscilație și spike:

pic_10_2.thumb.jpg.8dbc8df4e14caeaeeb8361a41c53a5b5.jpg

Iar un zoom pe oscilație ca să văd frecvența, care pare a fi cam 58MHz:

pic_10_3.thumb.jpg.97990a22d60a3865e84c8ea13b0dc20d.jpg

Apoi am vrut să prind spike-ul de sus, când crește de la 0 la +360, spyke-uri ce par a apare mai rar, mai greu de prins, până mi-a dt prin cap să ridic trigerul mai sus, deasupra palierului de 360 și aveam pe display doar spyke-ul. Ca să se vadă amplitudinea am coborât zeroul pe linia de la limita de jos:

pic_10_5.thumb.jpg.d65a19b91e08f33f428c7e7024c1059d.jpg

-8V cu +572, o excursie de 580V.

Bănuiesc că dacă mai aveam IRF840, care sunt de 500V, erau iar la gunoi. În această poză văd că mi-a afișat și frecvența.

Nu am pus niciun snubber că nici în montajul ontopic nu este, sau eu nu am văzut.

Link spre comentariu

Nu mai pot edita.

Nu știu de ce am pus sonda pe ieșirea punții, nu a fost o ide bună, trebuia pe unul din tranzistori pe D-S. Am pus sonda pe cei de la 23KHz. Spre surprinderea mea maxima era mai mare, undeva la 680 aveam vârful maxim :

pic_13_1.thumb.jpg.22da8144eb1b1ee091add53d7f26ad5d.jpg

 

Bine că nu mi-au crăpat și moșii de acum, nu de ei mi-ar fi părut rău ci de EG.

Apoi am încercat snubber RC. Am pus 470p/2KV cu 47R. Efectul e exact ce trebuie.. Mai mult de 440V nu am văzut la maxim.

 

pic_13_2.thumb.jpg.60c4d234d444d9f9afe4a4cbe64ede29.jpg

Link spre comentariu

Am o nedumerire, aș dori părerea celor care au construit un convertor sinus. Placa mea este asta:

1328580928_convertorsinus.thumb.jpg.48aebb44821d69e93747d5664b499e32.jpg

 

În ea intru cu 360 DC. Bobina este făcută pe miez sendust MS-130090 (0,67 cmp secțiune), este versiunea cu AL=91nH. Inductanța e de aprox. 2mH, am undeva la 120 de spire sau mai bine cu sîrmă de 1,18mm.

Nedumerirea mea constă în temperatura la care ajunge bobina (măsurat pe spire că nu mai am acces la miez) de 58 grade după o oră de mers pe sarcină bec de 100 W. Tensiune de ieire 225 Vca. Temperatura în cameră 22 grade. E normal? Pot schimba ceva ? Tranzistorii de la 23KHz se încălzesc ușor, nu cred că au 45 grade, cei de pe 50Hz complet reci.

Sîrma de 1,18 nu cred că e subdimensionată pentru 100W, la fel miezul nu cred că este subdimensionat, e din cele cu 33,8 mm diametru exterior. Are secțiunea de 0,67cmp, nu-i chiar puțin față de unu de 47mm diametru, care are 2cmp secțiunea miezului magnetic, dar cu care probabil scoți cîțiva kW.

Miezul din proiectul sprintlayout al lui Nel65 este din cele de 40mm care are 1,07 cmp și cu care Nel65 scoate 5kW.

Cu acest montaj nu intenționez mari puteri, de fapt 200W ar fi probabil maximul la care îl voi folosi (UPS) dar mă intrigă temperatura pe bobină ca îmi pare cam mare.

Link spre comentariu

Cu sarcina de 1W sau de 500W ,pentru bobina aceea,sarcina vazuta de ea este condensatorul de pe iesire,condensator ce trebuie incarcat si descarcat de 23000 de ori pe secunda (aproximativ).E normal sa se incalzeasca iar miezul de sendust chiar e proiectat sa lucreze intr-un asemenea regim termic.Cel putin asa am gasit mentionat prin cataloage.

Link spre comentariu

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări