Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Istorie


Postări Recomandate

 Filip Teodorescu:

"În ziua de 22 decembrie 1989, era un avion militar american care venise să-l salveze pe Ceauşescu"

 

Sunt unele chestiuni pe care nu le voi discuta niciodată. Mă voi duce cu ele în mormânt. Dar sunt altele pe care le pot atinge tangenţial. Fostul şef al contraspionajului românesc până în decembrie 1989, colonelul Filip Teodorescu, face dezvăluiri legate de epoca în care a activat la vârful unuia dintre cele mai temute servicii de informaţii ale lumii: Securitatea Română.

La Revoluţie, colonelul Teodorescu a fost trimis la Timişoara şi arestat imediat după fuga dictatorului. A fost achitat în 1990. S-a întors în conducerea SRI, apoi a demisionat: Despre ce am făcut la Timişoara nu vreau să vorbesc.

  

 Evenimentul Zilei: 

Se spune că serviciul secret francez s-a implicat în manifestările din decembrie 1989, cu ofiţeri activi, specializaţi în diversiune.
 
Filip Teodorescu:

Ce pot eu să spun, chiar dacă nu are să vă mulţumească, este că implicarea serviciului de spionaj francez în treburile din România a fost efectivă. Ei nu s-au implicat doar în decembrie. Ei au fost prezenţi întotdeauna, ca şi azi. Francezii au acţionat şi în decembrie 1989, în special în Bucureşti. Au fost prezenţi şi fizic. Doi ofiţeri din cadrul ambasadei de la Bucureşti s-au implicat în incitarea celor din Piaţa Universităţii şi, din întâmplare, au fost reţinuţi. Aveau statut diplomatic. Până s-au lămurit, i-au dus la Miliţia Capitalei, unde au început să vocifereze că sunt diplomaţi şi au imunitate. A fost anunţată direcţia de contraspionaj. Au mers doi colegi de-ai noştri, care ştiau şi franceză, şi i-au întrebat ce fac acolo. Au fost văzuţi şi filmaţi cum îi îndemnau pe ceilalţi. Nu ne-am supărat pe ei. Unul a şi recunoscut: Da, ne-au trimis, am primit ordin şi asta am făcut. Celălalt a încercat să mai tragă de timp, să-şi menţină, chipurile, neamestecul, dar până la urma a recunoscut. I-au retras ai lor.

- Preşedintele de atunci al Franţei, Mitterand, a fost ostil la adresa României.

Care a fost explicaţia?

- François Mitterand a fost vehement la adresa României. A făcut o declaraţie dură şi multă lume nu şi-a explicat de ce. El a avut o relaţie bună cu Nicolae Ceauşescu. Când a avut alegerile, Ceauşescu i-a trimis o sumă importantă de bani, ca să o folosească în campania electorală a lui. Suma aia de bani a fost “caterisită” de alţii şi nu a mai ajuns la el. Mitterand a fost supărat că Ceauşescu i-a promis şi că nu i-a mai trimis. Relaţia lui a fost exact împotriva României. Mitterand a fost supus unei diversiuni de propriul lui serviciu de informaţii, care l-a dezinformat. Nu l-au informat şi reacţia a fost cea cunoscută. A fost o chestiune strict personală. Prezenţa ministrului francez la Bucureşti, imediat după 22 decembrie 1989, este legată tot de această chestiune.

 - Este adevărat că americanii au vrut să îl salveze pe Ceauşescu?

 - În ziua de 22 decembrie 1989, era un avion militar american care venise să recupereze familia Ceauşescu, pe fosta soţie a lui Valentin şi pe fata lui Pacepa, Daniela. Pe soţii Ceauşescu nu au putut să îi recupereze. Când a plecat Ceauşescu cu elicopterul (de pe sediul CC – n.r.), primul zbor a fost spre Otopeni. Generalul Rus, şeful artileriei antiaeriene, care era şi el în conspiraţie, i-a zis pilotului: “Nu ateriza, că trag”.

Apoi, după ani, Maluţan (n.r. – pilotul personal al lui Ceauşescu) a căzut cu totul întâmplător cu un zbor utilitar.

- Ce interes aveau americanii?

 - Ruşii au vrut să îl termine pe Ceauşescu. 

Exponentul ruşilor era Silviu Brucan. Americanii s-au gândit că îl mai pot folosi la ceva şi să arate că nu sunt barbari. Acesta a fost mobilul lor. 

  - Apropo de Pacepa, istoricul american Larry Watts, care a scris o carte, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, spunea că generalul ar fi fost agent rus. Ce ştiau contrainformaţiile româneşti la momentul fugii acestuia?

 - Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune - neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa - că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor. Pacepa mi-a fost şef. Eu am avut inspiraţia să mă întorc în ţară, dintr-o misiune îndelungată în afară, cu o săptămână înainte de trădarea lui. Am stat trei luni pe tuşă. M-au verificat colegii dacă sunt sau nu de-al lui Pacepa. S-au convins că nu sunt şi mi-am reluat activitatea. Am fost şi promovat ca director, pe un spaţiu important pentru serviciul de spionaj.

 Şi, totuşi, Pacepa a fost omul ruşilor sau al americanilor?

 - Când mi-am reluat activitatea, am început să cercetez mai mult. L-am ştiut pe omul ăsta şi a adus prejudicii catastrofale României din punct de vedere economic. Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală. Nu aveam relaţii diplomatice, ci doar o agenţie economică, iar Pacepa era şeful agenţiei. Acolo a fost recrutat. A fost ajutat să promoveze.

Îi dădeau informaţii, iar la Bucureşti s-a spus: uite ce băiat deştept este acesta. A fost promovat tot mai sus, până a ajuns director adjunct al Securităţii şi consilier personal al preşedintelui României. Care ofiţer de informaţii nu şi-a dorit să aibă o asemenea sursă?

 - După ce a fost reabilitat de Justiţie, Pacepa nu a mai revenit în ţară.

Ce informaţii preţioase a putut furniza încât americanii să îl protejeze şi acum?
 
- A vândut tot ce a fost în România.

Din cauza trădării lui, în relaţiile economice internaţionale s-a produs o prăbuşire. Relaţii economice pe chestiunile de anvergură.

 - L-aţi numit pe Pacepa trădător. De ce aţi zis asta?

 - Dacă şi-a trădat ţara, ce este? Trădarea este trădare. Când dai informaţii împotriva ţării tale, asta este trădare. În 2009, TVR a difuzat un reportaj despre viaţa actuală a generalului Pacepa… Este un fals. Cea care a realizat documentarul a stat într-o altă cameră şi i s-a prezentat o altă persoană.

 - Vreţi să ziceţi că Pacepa e mort?

 - După părerea mea, da.

 - Dacă Securitatea era atât de puternică, cum de nu a putut să îl avertizeze pe Ceauşescu despre ce avea să se întâmple?

 - Am încercat să îl avertizăm pe Ceauşescu, dar el nu a luat în seamă informaţiile.

Şi atunci m-am ocupat de o chestiune. La ultimul Congres, am băgat o informaţie la una dintre delegaţiile străine, să îi transmit-tă lui Ceauşescu, să îi spună că e jale. I-au spus, dar Ceauşescu s-a făcut roşu şi s-a ridicat în picioare şi a ieşit. Cei din delegaţie au plecat din Bucureşti cu primul avion.

 - Când aţi fost siguri că pică Ceauşescu?

 - Încă din vară ştiam că va pica Ceauşescu. Erau informaţii care se adunau şi care ne arătau că acesta va fi finalul. Nicolae Ceauşescu nu a ştiut să se retragă şi a greşit fundamental. 

 

 

https://ceausescunicolae.wordpress.com/2011/10/24/filip-teodorescu-in-ziua-de-22-decembrie-1989-era-un-avion-militar-american-care-venise-sa-l-salveze-pe-ceausescu/

Link spre comentariu

Deja este istorie :

 

https://www.youtube.com/watch?v=77elwV_zATY#t=72

 

aici aveti rezultatul :

 

 http://1.vgc.no/drpublish/images/article/2015/01/09/23371281/1/990/DSC0078_copy.jpg

 

A aparut deja varianta ( cum altfel ??? ) care explica  teoria conspiratiei :

 

https://www.youtube.com/watch?v=rfnbTwb20AU

 

 

 

 

Sa mai si glumim : 
 
" Scrisoarea unui terorist arab către şeful lui
Zalutam cu rezbekt, Jefu.
Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns. 
Tregut fara broblem control la aerobort.
Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba. 
Dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar.
Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. 
Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel. 
Noi ajuns la sbital, doctor roman durut la cur, noi luat cur fok.
Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania ,cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum…!
Mutat apartament frate Ahmed. 
Adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geamm sparte ca Beirut , tigle kazut cap cind vind bate.
Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine. 
Astia romani are tupeu nu gluma ! 
Urgent trebuie recrutat, jefu ! 
Bomba cu azotat mare efect aveam…
Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman. 
Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat , tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei…
Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter.
Aicia la Romania , mult cretin!
Zbierat, zguibat la sin, cacat be mine de frica !
Jefu, ma indorg acasa!
Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba.
Zemnat,
Jaleb " 
Link spre comentariu
Genocid ascuns timp de 50 de ani: Masacrul prizonierilor români de la Bălţi.
 
Un document cutremurător, o succintă relatare a masacrului comis de către militarii N.K.V.D. în anul 1944, la marginea oraşului Bălţi din Basarabia. Textul scris în anul 1994 este la fel de actual şi astăzi. Călugării români de la Sf. Munte Athos au primit, prin căi ocolite, o scrisoare zguduitoare din partea Ierodiaconului Ieronim Şchiopu de la Bălţi, Basarabia, care relata masacrul comis, acel îngrozitor masacru despre care s-a scris prea puţin şi prea târziu. Putem lua exemplu de la evrei, trebuie să-l facem cunoscut întregii planete. Victimele de la Bălţi sunt morţii noştri, sunt cei ce au apărat Ţara şi Neamul. Prizonieri fiind, au fost ucişi mişeleşte pentru singura vină de a fi fost militari români care şi-au făcut datoria. La fel şi prizonierii militari germani, unguri, polonezi, cehi… După cum se poate constata, nici Rusia, nici Occidentul nu ne recunosc dreptul de a ne cinsti morţii! Încă o dată istoria o scriu cei puternici – „învingătorii”.
În jurul Regelui Mihai se vântura o faună pestriţă, o şleahtă de oportunişti care şi-au adus contribuţia funestă la marea trădare naţională de la 23 august 1944. „La începutul lunii iulie 1944, o vizită discretă la Iaşi a generalului Aurel Aldea, trimis de rege pentru a se întâlni cu generalul Racoviţă, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnăraş-Dămăceanu pentru deschiderea frontului în «Poarta Iaşiului», iar la sfârşitul lunii iulie 1944, Bodnăraş i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevăzută – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia şi transferarea de trupe pe frontul din Moldova, în sectorul stabilit.”[1]
Arestarea Mareşalului Ion Antonescu de către Regele Mihai, cu sprijinul nemijlocit al camarilei sale, apoi difuzarea prin postul de radio, în seara nefastei zile a Neamului Românesc – 23 august 1944 – a „Proclamaţiei către ţară”[2], a însemnat, în fapt, o capitulare necondiţionată. Militarilor români li s-a ordonat să nu riposteze inamicului, iar acesta, avertizat din timp prin Bodnăraş, a dat prilejul nesperat Armatei Roşii să înceapă distrugerea Armatei Române şi ocuparea întregului teritoriu al ţării. În intervalul 23 august-12 septembrie 1944 (perioadă în care România s-a găsit în situaţia de a avea inamici atât pe fostul aliat, Germania, cât şi pe inamicul de până atunci, Uniunea Sovietică), în jur de 170.000 de militari români, lipsiţi prin ordin regal de dreptul de a se apăra, au fost luaţi prizonieri de către sovietici. Au urmat deportările, masacrele, crimele abominabile ale asasinilor N.K.V.D., ascunse timp de decenii şi, regretabil, ascunse şi astăzi.
1944 – Masacrul prizonierilor de la Bălţi
„În anul 1944, la năvala hoardelor ruseşti care au invadat Basarabia, Armata Roşie a făcut zeci de mii de prizonieri militari. În oraşul Bălţi au fost concentraţi cca. 50.000 de militari care ţinuseră piept hoardelor dezlănţuite. Dintre cei 50.000 de militari, 80% erau români, iar ceilalţi erau aproximativ: 5.000 germani, 2.000 unguri, iar restul cehi şi polonezi. În nord-estul oraşului, unde curge râul Răut şi se formează mlaştini, KGB a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul înconjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată. Chinurile acelor prizonieri erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoţit de lipsa de higienă; bolile, frigul şi umezeala produceau decese fără număr. Din acel lagăr unii mai curajoşi au evadat, dar au fost mitraliaţi. Totuşi, au mai fost şi fugari scăpaţi, pe care nu i-a găsit nimeni, decât că s-au făcut singuri cunoscuţi, după destrămarea Uniunii Sovietice. Informaţii despre crimele petrecute în acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord” din oraşul Bălţi, săptămânal al Basarabiei de Nord. Ziarul mai apare şi acum, dar ştrangulat şi ameninţat de către cei care urăsc tot ce este românesc. Din declaraţiile celor evadaţi s-au stabilit crimele KGB săvârşite la Bălţi.
Toţi cei 50.000 de prizonieri au fost împuşcaţi în ceafă de militarii KGB-ului (corect N.K.V.D.-ului – n.r.) şi aruncaţi în şanţurile mocirloase pe care tot ei le-au săpat la ordin (exemplu tipic al asasinilor KGB-işti (corect N.K.V.D.-işti – n.r.), întocmai ca în cazul Katynului, unde diferă numai numărul celor asasinaţi). Îndată ce au fost date în vileag cele întâmplate, s-au făcut sondaje în mlaştini, în anii 1991-1992, iar rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârleţele, nici lopeţile nu au mai putut fi utilizate din cauza mulţimii scheletelor şi osemintelor răspândite în acele mocirle. Inimile îndurerate ale evlavioşilor creştini şi ale celor de la săptămânalul „Curierul de Nord”, i-au împins să facă o piramidă de oase şi cranii, care au fost strânse pe un loc mai uscat, peste care s-a aşternut o mare cantitate de pământ bătătorit şi s-a ridicat în felul acesta un deluşor mai înalt, o moviliţă în trepte, tot din ţărână, iar pe partea ei de sus s-a aşezat o troiţă. Troiţa de lemn sculptat a fost darul credincioşilor din raionul Răşcani, din apropierea Bălţilor. Pe data de 7 mai 1992, s-a sfinţit această troiţă de către Preasfinţitul Petre de Bălţi, cu sobor de preoţi şi monahi, la care sfinţire au participat mii de credincioşi români şi autorităţi orăşeneşti. Atunci, cu ocazia cuvântului solemn, întocmit de Ierodiaconul Nicodim Şchiopu, s-a lansat chemarea ca pe acel loc să se construiască o „Biserică sau Mănăstirea oaselor”, pentru ca zi şi noapte, prea cuvioşii monahi şi prea cucernicii preoţi să pomenească sufletele celor 50.000 de martiri nevinovaţi, ucişi mişeleşte cu gloanţe trase în ceafă, de către militarii sovietici.
Preasfinţitul Petru de Bălţi a investit ca paroh al viitorei „Biserici a oaselor” pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Eparhiei Bălţi. După aceea, lucrurile au luat o întorsătură tragică: Presfinţitul Petru a fost atacat cu arme şi bâte chiar la sediul Palatului Episcopal, de un grup de călugări şi preoţi, adepţi ai Arhiepiscopului Vladimir Cântăreanu, care ţine de Patriarhia de Moscova. Atacurile au fost extinse şi la cele două mânăstiri din Eparhia de Bălţi şi mai continuă şi astăzi, după doi ani, împotriva a tot ce este românesc. În scaunul episcopal s-a aşezat şeful agresorilor moscoviţi, arhimandritul trădător Marcel Mihăescu. Biserica a rămas numai în proiect, un plan făcut de arhitecţi inimoşi, din cauza lipsei de fonduri, din cauza sărăciei în care se zbate Biserica Românească din Basarabia, sub persecuţia moscovită.
Oare de ce nu se vorbeşte nimic despre acest genocid împotriva poporului român? De ce nu se stabileşte adevărul în privinţa masacrelor făcute împotriva neamului nostru? Aceste crime monstruoase trecut însă sub tăcere, nu sunt oare tot un Holocaust? Aici se încheie cutremurătoarea scrisoare a cucerniciei sale, Ierodiaconul Nicodim Şchiopu. (Nicolae D. Rusu)
Nota redacţiei: Textul de mai sus a fot reprodus respectând ad-literam texul tipărit în ziarul „Curierul de Nord” 
Există unele analogii ale evenimentelor şi, în mod firesc, apar întrebări. După Al Doilea Război Mondial, evreii au intreprins o campanie îndreptăţită, dar foarte agresivă pentru mondializarea, sacralizarea şi „valorificarea” holocaustului, ceea ce l-a determinat pe Norman Finkelstein să declare: „Campania care se desfăşoară sub ochii noştri, având ca scop extorcarea de bani a statelor pentru „victime” ale holocaustului lipsite de posibilităţi”, instrumentată de industria holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou din Monte Carlo”.[3] Scriitorul israelian Boas Evron susţine:„Conştiinta Holocaustului este în realitate o îndoctrinare propagandistică oficială, o maşinărie agitatorică producătoare de lozinci şi o viziune falsă asupra lumii, al cărui ţel nu e nicidecum înţelegerea trecutului, ci manipularea prezentului”.[4]
Supremul furnizor al mistificării cunoscute sub numele „sacralizarea holocaustului”, este Elie Wiesel – împostor dovedit. Pentru Wiesel, susţine istoricul american Peter Novick, „Holocaustul este efectiv o «religie a misterului»: duce în întuneric, neagă toate răspunsurile, se situează în afară, dacă nu dincolo de istorie, sfidează atât cunoaşterea cât şi descrierea, nu poate fi explicat, nici vizualizat, nu poate fi înţeles sau transmis în veci, marchează o destrucţie a istoriei şi o mutaţie la scara cosmică.”… 
Numai preotul-supravieţuitor e calificat să-i oficieze misterul. Orice supravietuitor are mai mult de spus decât toţi istoricii la un loc despre ce s-a întâmplat. Şi totuşi, misterul Holocaustului este noncomunicabil. Nici măcar nu putem discuta despre el. [...] A existat un singur Holocaust. A compara Holocaustul cu suferinţele altor popoare constituie «o trădare totală a istoriei evreieşti». A desacraliza sau a demistifica Holocaustul este o formă subtilă de antisemitism.”[5]
Trăim într-o epocă în care credinţa în Dumnezeu este ridiculizată de mulţi pentru că „nu poate fi explicată raţional”, dar după concepţia unora asemenea lui Wiesel, holocaustul este superior credinţei în Dumnezeu, în acest caz „misterul” fiind permis. Clamarea unicităţii holocaustului este ruptă de pretenţia că, holocaustul nu poate fi înţeles raţional. Dacă holocaustul nu are precedent în istorie, ar trebui – după unele afirmaţii – să stea deasupra acesteia. În concluzie, conform aceloraşi principii absurde, nu poate fi înţeles prin intermediul istoriei: „este unic pentru ca e inexplicabil şi este inexplicabil pentru ca e unic”.
„Pentru unii mumă, pentru alţii, ciumă”?
Contrar spuselor nestimatului neprieten al românilor, Elie Wiesel, propaganda exacerbată care nu permite compararea suferinţelor evreilor cu suferinţele altor popoare poate fi numită terorism intelectual. Spre diferenţă de cei ca Elie Wiesel, care urăsc oricare altă naţie decât a lor, îmi respect şi iubesc poporul din care fac parte, dar nimic nu mă împiedică să le respect pe toate celelalte, deopotrivă. Din punct de vedere existenţial, toţi suntem egali în faţa Creatorului Suprem şi povestea cu „poporul ales” n-are decât să o creadă cine vrea. Eu, unul, nu ştiu cine l-a „ales”, când şi pentru ce. Cu ce sunt mai buni sau mai răi evreii ucişi decât românii lipsiţi de apărare, decât nemţii, ruşii, polonezii sau alte naţii? Cu ce sunt mai presus morţii evrei decât polonezii asasinaţi la Katyn sau decât prizonierii români, nemţi şi unguri masacraţi la Bălţi? „Pentru unii mumă, pentru alţii, ciumă”?
Astăzi, după 68 de ani de la comitere, privit din alt unghi, cazul masacrului de la Bălţi poate fi analizat şi altfel. În România, instituţia Bisericii este respectată şi de stat şi de popor, chiar dacă printre înalţii demnitari ai Parlamentului European se află persoane care nu o agreează, precum însuşi Preşedintele acestei instituţii, care i-a numit pe slujitorii bisericii noastre „corbi negri”. În România ultimilor douăzeci de ani au fost înălţate sute de lăcaşuri monahale sau bisericeşti. Oare Înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) nu pot sau nu vor să-i susţină pe fraţii lor din România de pe malul stâng al Prutului? Dacă greşesc, rog să fiu corectat, dar nu am auzit de vreun protest al B.O.R. în legătură cu batjocorirea Episcopului de Bălţi, aflat în subordinea B.O.R.. Cum ajută BOR credincioşii români de pe Valea Timocului, din nordul Bucovinei (Ucraina) sau Herţa, din Bulgaria sau Ungaria?
————————————————————————–
[2] Proclamația către țară a regelui Mihai I difuzată la radio în seara zilei de 23 august 1944
 [3] Norman G. Finkelstein „Industria Holocaustului”, New York City, 2000
[4] Ibidem
[5] Elie Wiesel
 Autor: Ion Măldărescu
sursa : art-emis.ro
 
Link spre comentariu

Şi iar ne întoarcem la necesitatea unei bătăi zdravene ptr toţi cretinii regalişti şi a lipsei unei prezentări corecte a istoriei recente. Cît de mult îl urăsc pe Băsescu, recunosc că a avut dreptate cînd s-a legat de oligofrenul fost rege Mihai. Acesta a participat în 2005 la aniversarea de la Moscova a terminării războiului.

http://www.zf.ro/politica/regele-mihai-decorat-de-putin-la-ceremoniile-fastuoase-de-la-moscova-3024028/

Cît despre biserica cea mult prea apreciată în sondaje, am o mare scîrbă.

Link spre comentariu

Şi iar ne întoarcem la necesitatea unei bătăi zdravene ptr toţi cretinii regalişti şi a lipsei unei prezentări corecte a istoriei recente. Cît de mult îl urăsc pe Băsescu, recunosc că a avut dreptate cînd s-a legat de oligofrenul fost rege Mihai. Acesta a participat în 2005 la aniversarea de la Moscova a terminării războiului.

http://www.zf.ro/politica/regele-mihai-decorat-de-putin-la-ceremoniile-fastuoase-de-la-moscova-3024028/

Cît despre biserica cea mult prea apreciată în sondaje, am o mare scîrbă.

:26

Link spre comentariu

 

Cît despre biserica cea mult prea apreciată în sondaje, am o mare scîrbă.

 

Pentru o reconciliere pe  modelul francezo-algerian in problema Charlie Hebdo , ar trebui ca cineva sa te viziteze acasa ... oare cei de la Noua Dreapta se ocupa de asa ceva ?

Reciteste regulamentul cu privire la dreptul la opinie si mentiunile despre religie !

Editat de Victor
Link spre comentariu

Răspunsul ăsta e ptr restul cititorilor.

Religie e cînd discutăm dacă Adam a avut sau nu buric, cu cîte coaste o fi rămas după operaţia de clonare a Evei, dacă între cei doi a fost sau nu incest, sau cîţi copii a avut Avram/Abraham/Ibrahim, cu cîte femei şi pe care i-a părăsit. Cît despre făcătura de la Paris am aceeaşi părere ca despre 9/11. N-am citit niciodată regulamentul, e ptr cei necivilizaţi.

Link spre comentariu

Fii mai moderat in exprimare , pentru ca indiferent cum gandesti . ganditul va ramane-n tine , asa ca pe noi nu ne deranjeaza .

Despre " darul " cititului , banuiam noi ceva :)  , dar acum exista confirmarea ta cu vocale si consoane :) !

Noi te iertam , ca de fiecare data .

 

Sa continuam despre istorie : 

 

http://www.ioanscurtu.ro/interviu-acordat-revistei-romania-eroica/

 

Interviu acordat revistei România Eroică
by IOANSCURTU on 9 OCTOMBRIE 2014 
 
- Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secol de la declanşarea Primului Război Mondial. 
Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17 milioane de oameni?
 
Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. 
Dar, în ce priveşte unele state, între care şi România, Primul Război Mondial a însemnat un final fericit, ca să mă exprim aşa, în sensul că, prin prăbuşirea celor două mari imperii – rus şi austro-ungar – s-au putut realiza unitatea naţională şi statul naţional unitar român – prin unirea Basarabiei, a Bucovinei şi Transilvaniei cu patria-mamă. 
De altfel, prin Tratatul de la Versailles s-a retrasat harta Europei, au apărut mai multe state naţionale, fapt care a permis popoarelor respective – mă gândesc la finlandezi, polonezi, cehi, slovaci, unguri, austrieci, croaţi, sloveni, muntenegreni şi, evident, români – de a trăi în state proprii, care erau un ideal până la acest război. 
Aşa încât, Primul Război Mondial are părţile lui negative, părţile lui pozitive şi, ca orice eveniment, trebuie judecat în ansamblu, cu particularităţile lui, cu specifcul lui.
 
- România a intrat în război după doi ani de neutralitate şi a plătit un tribut incomparabil mai mare decât alte naţiuni, dacă ne raportăm la numărul populaţiei. 
Care ar fi, în opinia dumneavoastră, lecţia pe care noi, românii, n-am învăţat-o din această confagraţie mondială?
 
Da, jertfa românilor a fost foarte mare. 
Asta şi din cauză că, pe de o parte, războiul s-a desfăşurat pe teritoriul naţional – în 1916 au fost angrenate Muntenia, Oltenia, Dobrogea, sudul Moldovei, iar în 1917, Moldova – şi, pe de altă parte, pentru că Armata română nu a fost pregătită, mai ales nu a fost dotată corespunzător. 
În cei doi ani de neutralitate ar f trebuit să se procure armamentul necesar, însă, din păcate, guvernanţii, pentru a nu trezi suspiciuni într-o tabără sau alta, au preferat să nu acorde atenţia cuvenită înarmării. 
O a treia cauză ţine de concepţia românească, potrivit căreia jertfa este supremă. 
În romanele lui Cezar Petrescu şi Camil Petrescu, apărute după război, se întâlneşte această replică: nemţii au arme, au puşti, au tunuri, dar noi avem baioneta! 
Şi pieptul de aramă! 
Adică, ideea sacrifciului! 
Dacă ne raportăm la concepţia americanilor sau a evreilor, care au în prim-plan viaţa militarilor lor şi chiar sacrificiul tehnicii pentru a salva militarul, sigur că acest fapt arată că la noi a fost – şi poate că mai este – o concepţie păguboasă. 
Vedeţi, în legătură cu participarea Armatei române în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan se evocă întotdeauna numărul de morţi. 
Sigur, este firesc. 
Dar, normal ar fi să se spună şi care a fost contribuţia reală a armatei în teatrele respective.
 
Apoi, se ştie, românii se înflăcărează repede şi uită uşor. 
Dumneavoastră, care vă ocupaţi de cultul eroilor, cunoaşteţi că imediat după război s-au înfinţat tot felul de asociaţii, de publicaţii, s-a dat o legislaţie de sprijinire a eroilor, a invalizilor, a văduvelor şi a orfanilor de război, dar cu timpul lucrurile s-au uitat, ceea ce a dus la nemulţumiri. 
În aprilie 1930, în Bucureşti, a avut loc o manifestaţie a invalizilor şi văduvelor de război la sala “Dacia”. 
De aici, manifestanţii au decis să meargă spre Palatul Regal, dar, au fost opriţi în dreptul Cercului Militar şi împrăştiaţi cu furtunurile cu apă. 
Ziarul “Adevărul” descrie această secvenţă şi spune că, în urma intervenţiei forţelor de ordine, caldarâmul era plin de cârje, de proteze şi alte asemenea elemente auxiliare folosite de invalizii de război. 
Acestea erau “armele” cu care foştii luptători voiau să-l impresioneze pe Rege! Asta arată că preocuparea pentru eroi era şi atunci, ca şi acum, destul de palidă.
 
Am fost de mai multe ori în Rusia, în calitate de director general al Arhivelor Naţionale, şi una din problemele pe care le-am discutat a fost aceea a identifcării locurilor unde au murit ostaşii români, inclusiv prizonierii de război, şi a amenajării unor cimitire. 
Trebuie să vă spun că ruşii s-au arătat foarte cooperanţi şi chiar ne-au dat exemplu pe nemţi, pe italieni, pe unguri, care s-au ocupat îndeaproape de crearea de cimitire şi locuri de cinstire a militarilor lor. 
Bunăoară, la Stalingrad există monumente sugestive ale nemţilor, ale ungurilor, ale italienilor, dar nu există – cel puţin până în prezent – un monument semnifcativ pentru atâţia morţi români. 
Practic, acolo, la Stalingrad, s-a distrus cea mai mare parte a Armatei Române, fapt care l-a determinat pe Antonescu să spună că Germania a pierdut războiul, să avem grijă să nu-l pierdem şi noi pe-al nostru. 
A fost declarat doliu naţional, s-au ţinut slujbe în biserici pentru cei căzuţi. 
A fost o dramă naţională de mari proporţii. 
Şi iată că, deşi autorităţile ruse sunt deschise la ideea cinstirii eroilor români, autorităţile române n-au făcut aproape nimic până acum sau fac extrem de puţin şi în prezent.
 
Cum apreciaţi anii care au urmat războiului? 
Credeţi că este o perioadă la care generaţiile de astăzi ar trebui să se raporteze mai des – şi politic, şi cultural, şi economic, şi moral?
 
În genere, există o tendinţă de supralicitare pentru moment – am spus că românii se înfierbântă repede şi sunt foarte generoşi în laude -, după care uită şi devin extrem de critici. 
De exemplu, în 1928, câţiva intelectuali au publicat un document intitulat “Manifestul Crinul Alb”, în care susţineau că toţi cei care au peste 50 de ani sunt nişte epave care trebuie înlăturate rapid de pe scena publică pentru a se face loc tineretului. 
Dar, dacă stăm să ne gândim, peste vârsta de 50 de ani erau înşişi făuritorii Marii Uniri, cei atât de lăudaţi în 1918-1919. 
De aici, dispute puternice. 
Mircea Eliade spunea,în 1927, că după realizarea Unirii, românii nu mai au de luptat pentru un anume ideal şi că ei pot să se manifeste în orice domeniu de creaţie culturală şi ştiinţifică. 
El însuşi a dat un exemplu, ocupându-se de istoria religiilor, de filosofia indiană ş.a.m.d. 
Cu alte cuvinte, Marea Unire din 1918 a descătuşat energiile spirituale ale românilor şi, după Primul Război Mondial – ca şi în perioada de după Războiul de Independenţă – avem de-a face cu o înflorire culturală – marii clasici ai literaturii, atunci, au fost Eminescu, Creangă, Caragiale – acum, Arghezi, Sadoveanu, Rebreanu, Goga ş.a. 
Şi din punct de vedere economic este perioada în care, practic, s-au pus bazele unei adevărate industrii naţionale. 
Asta ca urmare a politicii liberale bazată pe doctrina “Prin noi înşine!”, care nu însemna excluderea capitalului şi a capitaliştilor străini, ci însemna, cum zicea Vintilă Brătianu, că aceştia trebuie să ştie că sunt la noi, acasă, şi că trebuie să respecte legile româneşti. 
Or, acum, procesul este exact invers, adică o neglijare totală a capitalului românesc, a românilor, şi totul trebuie să fie cedat străinilor. 
Şi istoria începe să demonstreze chiar în aceste zile ce a însemnat acea aşa-zisă privatizare prin vinderea bogăţiilor naturale către străini. 
Iată, petrolul. 
Noi, care eram ţara producătoare de petrol foarte importantă în Europa, am devenit preocupaţi să găsim prin alte metode descoperirea de gaze de şist cu participare americană şi rusă – străină, în general -, când în mod normal ar trebui să se pună problema revenirii petrolului românesc la Statul român, la România. 
Zilele acestea se discută despre energie, despre acea companie italiană, ENEL, care, practic, şi-a bătut joc de poporul român, a preluat baza materială, dar n-a făcut investiţiile la care s-a angajat. 
În schimb, a pus preţuri foarte mari, în complicitate cu unii români, care aveau obligaţia să supravegheze modul în care se aplică contractele şi se stabilesc preţurile. 
Ca să nu mai vorbesc de contractul cu compania Bechtel – care, culmea, şi acum este secret (!), deşi banii, de ordinul miliardelor!, au fost plătiţi de cetăţenii români, adică din bugetul Statului. 
Aşa încât, încă o dată spun, în perioada interbelică a existat o politică prin care s-au creat mari întreprinderi de talie europeană, cum ar fi Malaxa. Locomotivele Malaxa erau între cele mai performante din Europa, erau cumpărate inclusiv de elveţieni. 
Sau IAR Braşov, fabrica de avioane cu performanţe absolut excepţionale. 
De regulă, avioanele produse acolo, de concepţie românească, cu muncitori români, cu ingineri români, atingeau standarde internaţionale, se clasau pe locul 3-4 în lume. 
Or, acum, noi trăim numai şi numai din import. 
A existat o preocupare de a reînvia industria naţională aeronautică, dar ea a fost lichidată, pentru că, vezi bine, noi trebuia să cumpărăm de la alţii. 
Întotdeauna, alţii sunt mai performanţi!?
 
Am fost zilele acestea la Braşov, am venit bară la bară, aşa cum se circulă de ani buni pe DN1. 
Românii nu pot să facă autostrăzi în propria lor ţară!? 
Trebuie neapărat să fie concesionate unor firme străine, care, se dovedeşte de atâta vreme, nu sunt animate de dorinţa de a face autostrăzi în România, ci de a obţine tot felul de câştiguri, adesea pe căi ilicite, prin mituirea unor români. Spre deosebire de perioada interbelică, atunci când capacităţile, energiile, forţele intelectuale româneşti erau valorificate, acum, din contră, se caută ca acestea să fie cât mai mult descurajate şi, dacă se poate, chiar distruse!
 
Domnule profesor, ce rol mai joacă astăzi istoria în educarea tinerelor generaţii? 
Mai este istoria acel “magister vitae” de care vorbeau înaintaşii? 
Cum priviţi încercările unora de denigrare a trecutului românilor, de aşa-zisă demitizare a istoriei?
 
- După 1989 s-a dezvoltat, în România, un foarte puternic şi agresiv curent antinaţional, promovat de o seamă de intelectuali de o valoare cu totul relativă – ei se laudă între ei, se socotesc mari învăţaţi, mari savanţi – care, după opinia mea, sunt mituiţi ca să aibă o asemenea atitudine, să susţină, spre exemplu, că istoria românilor este o succesiune de mituri, că ea nu are nimic pozitiv şi demn de valorificat, că istoricii, chiar dacă este vorba de Xenopol, de Iorga, de Giurescu, de Oţetea, au mitizat istoria, au creat personalităţi şi episoade pozitive, când, în realitate, românii au fost un popor în bătaia vântului, la periferia istoriei ş.a.m.d. Acest curent a reuşit să-şi impună punctul de vedere şi în privinţa manualelor şcolare, astfel încât s-a ajuns, în prezent, ca istoria să aibă doar o oră pe săptămână în liceu. De câţiva ani, istoria românilor este desfiinţată ca obiect de studiu în liceu. Lumea reproşează tineretului că nu cunoaşte istoria, dar dacă aceşti tineri din şcoală nu sunt învăţaţi, evident că nu se poate pretinde să cunoască trecutul acestui neam.
 
Punctul meu de vedere este că aceşti intelectuali sunt plătiţi! 
Pentru că altfel nu se poate explica faptul că o carte de duzină, care nu se bazează pe niciun fel de documente, cum este cartea lui Lucian Boia – Istorie şi mit în conştiinţa românească - a fost tradusă în diverse limbi străine, lăudată, circulată şi scoasă în nu ştiu câte ediţii, în timp ce replica pe care academicianul Ion Aurel Pop – Istoria, adevărurile şi miturile -care este o replică substanţială, mai masivă, din punct de vedere al numărului de pagini, chiar decât cartea lui Boia – nu s-a bucurat de aceeaşi popularizare, deşi Ion Aurel Pop analizează, pagină cu pagină, aberaţiile promovate de Boia în cartea lui.
 
Dar, încă o dată spun, acei câţiva intelectuali care se declară exponenţi ai societăţii civile caută, prin mass-media, să-şi impună punctul de vedere, iar românii, care sunt puţin doritori să se documenteze, iau de bune spusele lor.
 
Alături de Lucian Boia se află Neagu Djuvara care, deşi nu este istoric, se prezintă ca istoric, permiţându-şi tot felul de elucubraţii, care mai de care mai fantasmagorice, pe care Editura Humanitas – fosta Editură Politică – le promovează cu dezinvoltură. Pentru cine nu ştie, Editura Politică era la vremea respectivă cea mai bine dotată din punct de vedere tehnic, avea rezerve valutare – pentru că tipărea operele lui Ceauşescu în limbi de circulaţie internaţională. Ea a fost dăruită de ministrul Culturii, Pleşu, amicului său Liiceanu. Fără niciun ban!? S-a şi publicat textul prin care se încredinţează editura domnului Liiceanu. Cei doi fiind, nu-i aşa, dizidenţi, cum se susţine în Jurnalul de la Păltiniş… Dar, despre asta poate vom mai avea prilejul să discutăm.
 
Recent, am fost la o emisiune în legătură cu o carte despre Veturia Goga, supranumită “privighetoarea lui Hitler”.
 Nişte aberaţii!!! 
Or, această carte a fost prezentată şi la televiziune, şi la radio, şi în numeroase ziare ca fiind o mare descoperire: iată, soţia primului ministru Octavian Goga, poetul naţional, era spioană, când cu Hitler, când cu sovieticii, când cu Carol al II-lea, când cu Gheorghiu-Dej. Ce mai, o depravată!, o persoană de cea mai joasă speţă… Minciuni ordinare, promovate de societatea civilă!…
 
- În 2018 se va împlini un secol de la Marea Unire. 
Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”, împreună cu alte organizaţii, a luat iniţiativa de a se ridica un monument la Alba Iulia dedicat acestui eveniment unic în istoria noastră. Ce părere aveţi despre această acţiune?
 
- Ideea în sine este foarte corectă. 
Sigur că este bine să fie la Alba Iulia, să fie la Bucureşti un monument al Marii Uniri. 
Dar, nu ştiu dacă asociaţiile respective vor avea resursele financiare necesare. 
Eu am fost zilele trecute în judeţele Harghita şi Covasna, care sunt pline de statui, de busturi, de însemne ale prezenţei maghiarilor. 
În Covasna s-a ridicat bustul unui maghiar care a murit în 2002, deci foarte recent. 
Toţi sunt eroi! 
În timp ce prezenţa românească este foarte palidă, iar mormintele eroilor români sunt lăsate în paragină sau chiar distruse. 
Pe hârtie se pot face planuri. Dar sunt convins că ele vor fi boicotate. 
Să nu uităm că în fruntea Ministerului Culturii, de o bună bucată de vreme, sunt promovaţi etnici maghiari – care nu iubesc România, să fie clar! -care îşi promovează propriile lor monumente şi valori culturale. De exemplu, la Oradea, unde am fost recent, a dispărut Muzeul Ţării Crişurilor, un muzeu excepţional. A fost lichidat. Clădirea a fost cedată Bisericii Romano-Catolice. Piesele şi obiectele care atestă prezenţa românească în această zonă, care arată cultura şi civilizaţia românească, stau în lăzi de vreo 10-12 ani. Nu sunt bani! Dar s-au găsit bani pentru refacerea Cetăţii Oradea – Biharea -socotită cetate ungurească. După cum vedeţi, multe castele, palate ungureşti au fost renovate şi redate circuitului turistic. Cele româneşti, nu prea. De aceea, spun că nu sunt optimist în legătură cu planul de care vorbiţi. 
Eu aş fi bucuros dacă aţi reuşi să ridicaţi un asemenea monument, care să fie un monument-simbol, nu unul meschin, care, ştiu eu, să fie şi el “unul printre altele…”. Să fie «cel mai!…”. Am fost la Arad şi am constatat că acel “Parc al Reconcilierii”, în ce priveşte partea maghiară, cu statuia Ungariei Mari, este mereu îngrijit, cu coroane de flori, vin turişti – cât am stat eu acolo, vreo jumătate de oră, au venit trei maşini cu turişti din Ungaria, cu ghizi care explicau cu pasiune ce reprezintă acel monument -în timp ce partea românească este mai curând un kitsch decât ceva reprezentativ. Este un Arc de Triumf, dar primele persoane care trec pe sub acest arc de triumf sunt unguri, cu pană de cocoş la pălărie!? Deci, nici măcar monumentul românesc nu-i exprimă pe români. Este acolo un fel de basorelief cu Bălcescu, Kossuth şi Avram Iancu, dar acesta nu este un simbol semnifcativ pentru români, un simbol patriotic şi naţional.
 
De aceea, Monumentul Marii Uniri trebuie să fie un monument absolut reprezentativ, şi prin dimensiune, şi prin simbolurile pe care le lansează. 
Asta presupune organizarea unui concurs la care să participe artişti valoroşi. 
Pot să fie şi din străinătate. 
Pentru că multe din monumentele noastre de for public, inclusiv opere comemorative de război, au fost realizate de străini. 
E bine să fie un concurs internaţional, pentru că viziunea internaţională este, de multe ori, foarte importantă şi mai puţin combătută de aşa-zişii civişti, care, sunt convins, ar face tot ce le stă în putinţă pentru a bloca realizarea acestui monument.
 
- Care sunt, după părerea dumneavoastră, personalităţile din istoria românilor care nu sunt cunoscute sau nu sunt apreciate la adevărata lor dimensiune?
 
- Acum, dacă luăm manualele şcolare, vom vedea că România aproape că nu mai are personalităţi. 
Aşa încât, nu-i vorba de una-două-trei personalităţi, e vorba despre valorile naţionale în ansamblul lor. 
De aceea, eu mă feresc să spun că, ştiu eu, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul sau Alexandru Ioan Cuza nu sunt suficient reprezentaţi. 
Sigur, din motive politice, se face propagandă în legătură cu personalitatea lui Carol I. 
E corect până la un punct, totuşi, nici aici nu trebuie să se sară peste cal. 
Pentru că în timpul lui Carol I s-au petrecut şi evenimente dramatice – ca de exemplu, răscoala din 1907, cea mai mare răscoală ţărănească din Europa secolului XX -, dar, sigur, astea sunt ocultate. 
De pildă, răscoala este pusă pe seama agenţilor austrieci, care ar fi incitat pe ţărani. 
Or, există cartea lui Rosetti, din 1907, intitulată “Pentru ce s-au răsculat ţăranii”, unde sunt prezentate date statistice, cu situaţia concretă a ţăranilor, aşa că a pune pe seama unor “agenturi străine” o asemenea mişcare este cu totul deplasat.
 
Acum se tot elogiază personalitatea regelui Mihai. 
Sigur, este bine, are şi o anumită vârstă, dar se trece cu totul sub tăcere un alt rege – Carol al II-lea -, în timpul căruia România a cunoscut cele mai importante progrese. 
Vedeţi? 
Ce e pozitiv în istoria românilor este şters cu buretele! 
Am fost la Călăraşi, unde există un parc şi un rond al Regalităţii, cu busturile regilor României. 
Este Carol I, este Ferdinand I, este Regina Maria, este Mihai I, dar Carol al II-lea lipseşte!? 
Ca şi cum el n-ar fi făcut parte din istorie! 
Sigur, Carol al II-lea a avut păcatele lui – care n-au fost puţine – dar, în timpul lui, România a cunoscut o dezvoltare puternică – şi economic, şi cultural. 
1938 a fost anul de vârf al dezvoltării economice a României. 
Măcar de s-ar putea realiza astăzi performanţele economice din timpul lui Carol al II-lea. 
Aşa că încercarea aceasta de elogiere a Regalităţii are un caracter extrem de subiectiv. 
Ca să elimini pe unul dintre membrii de bază ai Familiei Regale mi se pare cu totul deplasat.
 
Nici în cazul lui Ion Antonescu nu se judecă “sine ira et studio”. 
Ion Antonescu a fost un mare patriot. 
Dacă ar fi fost învingător – aşa cum a spus el la proces -ar fi avut statui în fiecare oraş al României. 
Dar a fost învins şi a sfârşit în faţa plutonului de execuţie. 
Întotdeauna învingătorii au dreptate! 
Dar asta nu înseamnă că noi trebuie să ştergem cu buretele faptul că a fost mâna dreaptă a generalului Prezan în Primul Război Mondial, a fost şeful Biroului Operaţii, a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul” de Regele Ferdinand, a fost ataşat militar la Londra şi Paris, a fost şeful Şcolii Superioare de Război, a publicat câteva cărţi de tactică şi instrucţie militară foarte utile la vremea respectivă.
 Ion Antonescu nu trebuie judecat numai prin faptul că a fost înfrânt în război. 
Sigur că chestiunea aceasta cu atitudinea faţă de evrei este o chestiune care nu poate să fie acceptată, chiar dacă el a căutat să găsească o justifcare. 
Era, însă, perioada în care Hitler promova lichidarea evreilor. 
Trebuie evidenţiat faptul că în 1941 au avut loc deportări ale evreilor din Basarabia şi Bucovina în Transnistria, dar în 1942, în octombrie, când conducerea germană a hotărât organizarea, lângă Berlin, a unei consfătuiri cu directorii generali ai Căilor Ferate din statele aflate în raza de influenţă a Germaniei, unde a fost convocat şi directorul general al Căilor Ferate Române, acesta l-a informat pe Antonescu.
 Antonescu i-a interzis să participe şi, mai mult decât atât, în semn de replică, a decis ca deportările să înceteze – suntem în octombrie 1942 -şi evreii să fie aduşi în ţară. 
La conferinţa respectivă s-a stabilit un program foarte detaliat, care se referea şi la România, privind lichidarea prezenţei evreilor în statele aflate sub influenţa germană şi trimiterea lor spre exterminare. 
În cazul României, de exemplu, se prevedea câţi evrei sunt în cutare oraş, cum să fe preluaţi cu trenurile. 
Adică era un plan de lichidare totală a evreilor, aşa cum s-a produs, de altfel, în Ungaria. 
Ei, Antonescu s-a opus trimiterii evreilor în lagăre şi exterminării lor, adoptând ideea emigrării.
Link spre comentariu

Cine afirma asta :)

Nu exista lucruri doar albe sau negre ... Totul e relativ , nimic nu e absolut .

 

Sa ne intoarcem la istorie !

 

Corect! Sa ne intoarcem la istorie...Cine a creat religia (biserica)? In ce scop? Istoric vorbind, a fost prima forma de contol al maselor!Astept raspunsuri sincere. :nas:

Link spre comentariu
Nu uita! 

 

 
În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie. Intre timp sute de Romăni neinarmaţi din Muntzii Apuseni a lui Avram Iancu sunt macelariţi de trupele maghiare ale lui Bem, generalul lui Kosuth. Istoria se repeta din nou in 1940, dupa Diktatul de la Viena.
Ungurii sunt alogeni proveniți din Asia, în urmă cu un mileniu,  cu pretenții asupra unui teritoriu care nu le-a aparținut niciodată, timp în care au procedat precum hoardele mongole când cucereau Europa și treceau prin foc și sabie copii, femei și bătrâni. Așa au procedat hoardele hortyste în satele românești Ip, Trăznea, Sărmaș, şi altele, în toamna lui 1940, după Diktatul de la Viena.
Hoardele hortyste au ucis, într-o singură noapte, 157 de români, spintecând cu baionetele copiii sau burțile femeilor ce stăteau să nască, împușcând cu lașitatea și cruzimea urmașilor sălbaticului Attila, bătrâni, femei și copii - declarație apărută in cotidian central, dar și într-un film realizat de Manuela Morar (MDV Film 2006) și postat pe YouTube. Alți 87 de români au fost uciși în satul Trăznea. Crimele nu pot fi uitate, mai ales de către supraviețuitorii acelor masacre.
Purtătoarea pandantivului pe care scrie NU UITA!, supraviețuitoare a genocidului din Ip, a fost martoră când trupul mamei ei a fost spintecat în două, cu baioneta, pentru că un sălbatic hortyst, înainte să-i arunce trupul în groapa comună, a fost curios să vadă cum arată ”grăsimea de român împuțit”. Cum să uite această femeie atrocitățile comise de unguri în Transilvania asupra românilor și a evreilor trimiși în lagărele de exterminare?! (imagine din filmul ”NU UITA!”)
În total, după Diktatul de la Viena, au fost masacrați aproximativ 1000 de români! Uciși doar pentru că erau români!
Ungurii lui Horthy si-au făcut ”treaba” în zona ocupată
Iată declarația lui Gavril Butcovan unuia dintre supraviețuitorii din Ip:
În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați. Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o crească ei. Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu.
Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <<Unde ești maică?!>>, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rânind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță. Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”
„ Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. în acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.”
„ Au fost și maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-și prin acest gest viața în pericol. Astfel au fost salvați din mâna ucigașă a horthyștilor cel puțin 3 familii de români.
Declarația unui supraviețuitor al masacrului din noaptea de 13/14 septembrie 1940 din localitatea Ip, Gavril Butcovan –GARDIANUL din data de 02.09.2008 – “68 de ani de la Dictat. Mărturii despre masacrele de la Ip și Traznea
Iată, pentru cei care vor să afle mai multe despre acele vremuri, și alte declarații ale câtorva supraviețuitori, din Ip, Trăznea sau Sărmaș, în filmul cutremurător numit ”NU UITA!” și realizat de Manuela Morar (NDV Film, 2006)
Așadar, aflu recent că profesorul de istorie sârb Miodrag Stanojevic, din Voivodina, aflat în trecere prin Satu Mare a transmis redacției unui  cotidian local, Gazeta de Nord Vest, o scrisoare ca reacție la un material publicat pe 4 decembrie 2012 în jurnalul sătmărean, ”Afront adus românilor pe bani europeni”, semnat de Szasz Lorand.
Era vorba de un ghid turistic bilingv publicată de unguri, din fonduri europene, lucrare în care românii erau numiți ”olahi” (în ediția maghiară) sau ””vlahi” (în ediția română), sau ”popor primitiv”, de parcă noi eram alogeni în Europa, veniți pe cai, cămile sau catâri din Asia cu mai bine de un mileniu în urmă.
Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.
 Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen: fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (Avram Iancu).
 De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări, Slovacia, Serbia, Ucraina unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste? Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv”, valahi puturoşi” şi “mămăligari” Totodată ei ştiu că slavii din Slovacia, Serbia, Ucraina nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.
Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu cu aceeaşi pretenţie: autonomia.
Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă:catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
Istoria Ungurilor
In anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei
In 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful.
Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955. 
Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şiprocesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa.
Personalităţile proeminente ale istoriei lor NU au fost unguri: Matei Corvin, Iancu de Hunedoara, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei.
În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
Incepând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom. Înfrângerea de laMohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungarPartea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699). Ungaria si Transilavania devin simple provincii ale Imperiullui Habsburgic.
În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie. Intre timp sute de Romăni neinarmaţi din Muntzii Apuseni a lui Avram Iancu sunt macelariţi de trupele maghiare ale lui Bem, generalul lui Kosuth. Istoria se repeta din nou in 1940, dupa Diktatul de la Viena.
În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.
În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.
Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă, ca şi Ungaria.
Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei, care din 1526 până în 1867 nu a existat.
În 1940pentru prima dată în istorie, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată Ungariei de catre Hitler.
Asa arăta România în 1941, după ce fusese sfârtecată de ruși, unguri și bulgari, înainte ca generalul Ion Antonescu să preia frâiele armatei române și să dea ordinul reîntregirii.
Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei.
În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.
În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu:
Un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă.
Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge.Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră. profesor Miodrag Stanojevic
A fost odata în Transilvania http://vimeo.com/16275866
Ce-am fost, am vazut. Ce-o mai fi, vom mai vedea, un film documentar de 30 de minute, marturisiri ale romanilor care au scapat din atrocitatile, crimele, violurile, torturile si jafurile comise de unguri in nordul Ardealului, imediat dupa ocupatie. Astea nu s-au povestit
niciodata in manualele de istorie, la şcoală.
 SUNT POATE ULTIMELE MARTURII, ALE CELOR CARE AU INCEPUT SA NE PARASEASCA, ASUPRA CRIMELOR SI  BARBARIILOR AVARSITE DE UNGURI (Armata regala impreuna cu localnici unguri) IN ARDEALUL DE NORD SUB OCUPATIA LOR, IN URMA DICTATULUI DE LA VIENA din 1940.
 *Cum se poate avea incredere in asemenea "OAMENI".
Ganditi-va la ce viata ii asteapta pe romanii din judetele HARGHITA, COVASNA SI MURES, daca acestia sunt lasati sa-si faca STAT in STAT si sa se razbune din nou pe romani.
* DOCUMENTARUL ARE LA BAZA UN MATERIAL FILMAT CU
SPRIJINUL MORAL SI FINANCIAR AL FEDERATIEI NATIONALE A ROMANULOR PERSECUTATI ETNIC "PRO MEMORIA 1940-1945" AUTOAREA FILMULUI este STUDENTA (pe atunci) MANUELA MORAR
careia nu avem cuvinte sa-i multumim si care merita toata admiratia noastra si a urmasilor nostri.
MULTUMIM DISTINSULUI JURNALIST RONCEA CARE A POSTAT
MATERIALUL PE INTERNET FACANDU-L ASTFEL SA CIRCULE IN LUMEA INTREAGA .
Acest material si alte date despre activitatea Federatiei noastre pot fi
vizionate si pe saitul MUZEULUI NATIONAL AL REFUGIATILOR DE LA MURESENII DE CAMPIE.
Cu stima si consideratie din partea membrilor FNRPE "Pro
Memoria 1940-1945", Barbu I. Balan (presedinte executiv) si Vasile I. Bunea (secretar general).
A fost odata în Transilvania, celalalt chip al adevarului
Ce-am fost, am vazut. Ce-o mai fi, vom mai vedea.
A fost odata in Transilvania – documentar http://vimeo.com/16275866
 
 
 
 
Link spre comentariu

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări