Jump to content
ELFORUM - Forumul electronistilor

Recommended Posts

Călătorie în tainicul Tibet

 

Autor: Uca Marinescu

Se spune că Tibetul nu e pentru toată lumea. Acesta este poate şi motivul pentru care mirajul său persistă de milenii, iar eu continuu să mă întreb ce poate fi oare mai important: să vii în acest tărâm de legendă pentru prima oară, ori să redescoperi, după şapte ani de la prima vizită aici, un Tibet intact? Pe drumul sării şi al lănei, am traversat Tibetul de la est la vest, urmând traseul Lhasa-Gyantse-Shigatse-Latse-Nyalam-Tingri-Zangmu.

În acest articol:

Călugărul şi Omul Zăpezii

Eternitatea palpabilă

Pământul caprelor

Ultima oră din ceasornicul tibetan

Călugărul şi Omul Zăpezii

Indiferent de sezonul în care ajungi aici, faci primii paşi într-o linişte absolută, poate din pricina aerului rarefiat, pentru că te afli la peste 4.500 de metri altitudine. Cu o populaţie de două milioane de locuitori şi o suprafaţă de 500.000 de kilometri pătraţi, Tibetul este un spaţiu care nu-şi găseşte termen de comparaţie decât, poate, cu Bolivia, supranumită Tibetul Americii de Sud.

Lanţul himalayan pe care se sprijină Tibetul prezintă impresionante piscuri de peste 8.000 de metri, între care faimoasele Chooyu, Chomolugma, Kanchengzonga, care, chiar şi de la înălţimea la care te afli, te privesc de sus, distant. Podişul tibetan este arid şi, cu cât te apropii de partea centrală a ţării, peisajul devine straniu, aproape nepământean: munţi care se erodează cu repeziciune, torente de pietre şi aluviuni care se rostogolesc cu tunet la vale, morene de gheţari ce se topesc incredibil de repede, forturi care, pe vremuri, controlau comerţul şi aveau armate de pază, sate cu case din cărămidă şi chirpici, ale căror porţi de lemn sunt neobişnuit de frumos sculptate şi colorate.

La 3.900 de metri altitudine, mă opresc lângă grota unde un călugăr Sangha s-a retras pentru a medita, după perioada de iniţiere petrecută la mănăstirea Pangpoche. Zilnic, vreme de patru ani cât a durat prietenia lor, un Yeti i-a adus în austerul său refugiu fructe de pădure. Când omul zăpezii a murit de bătrâneţe, călugărul i-a păstrat scalpul şi mâna mumificată.

Eternitatea palpabilă

Himalaya creşte. Vârful Everest, care în 1953 era de 8.848 de metri, are acum 8.850. Citesc statisticile despre Everest la Institutul Himalayan din Katmandu.
Vârful a fost escaladat de cele mai multe ori de către alpiniştii din Nepal. Un nepalez a înregistrat timpul-record de urcare până în vârf de 17 ore; tot un nepalez deţine recordul la numărul de ascensiuni: 11; şi iarăşi un nepalez, în vârstă de 16 ani, este campion la ascensiuni solitare. Dragi amintirii mele au rămas trecătorile - La, în tibetană -, situate la mai bine de 5.000 de metri altitudine. Marcarea lor cu steaguri pentru rugăciune le face de-a dreptul mistice. Aerul rarefiat concurează şi el la impresia pe care o naşte peisajul: piscurile par uneori că se apleacă ameninţător, alteori că te ridică spre ele.

Eternitatea este palpabilă aici. Mai jos, în văi ocrotite, casele grupate strâns şi înconjurate de ziduri oglindesc viaţa tibetană de zi cu zi. Dependenţa de natură îi face pe localnici puternici şi viteji: datorită îndemânării şi tenacităţii lor, terenurile aride au devenit mici ogoare şi grădini. Peste tot vezi turme de capre şi de vite păzite de păstori însoţiţi de măgari sălbatici, în timp ce caii pasc liberi. Animalul care s-a adaptat cel mai bine aici este iacul. La peste 4.000 de metri înălţime, unde pasc, iacii par nişte pete mari şi negre agăţate de stânci.

Tibetanii folosesc toate produsele iacului: laptele şi derivatele acestuia pentru mâncare, lăna pentru îmbrăcăminte, pielea pentru confecţionarea de ambarcaţiuni, seul pentru fabricat lumânări şi pentru întreţinerea flăcării în lămpile de ceremonial, oasele pentru sculptat. Tibetanii sunt, cred, cel mai religios popor din lume. Localnicii se roagă ţinând în mâna dreaptă şiraguri de mărgele sau învârtind roţile de rugăciune pentru a alunga duhurile rele şi pentru a cere o reîncarnare mai bună.
Crengi de ienupăr ard în case, în temple, în locuri publice, creând o atmosferă spirituală optimă. Când greşesc, tibetanii înal
ţă rugăciuni de iertare, fac penitenţe sub formă de plecăciuni (uneori toată ziua) sau donează relicve.

Pământul caprelor

Şi acum vă invit la o plimbare prin Tibet pe traseul pe care l-am parcurs eu, în urmă cu câteva săptămâni. De la Katmandu, capitala Nepalului, la Lhasa - oraşul interzis -, am zburat cu un avion al unei companii chineze. Zborul trece pe deasupra lanţului himalayan. Pentru câteva minute, Everestul îşi scoate capul deasupra norilor şi ne priveşte.
Fereastra de vizibilitate este însă de scurtă durată şi aterizăm curând la Gongkar, aeroportul din capitala Tibetului.
Primul străin a intrat în Lhasa, în 1924, după o lună de tratative cu autorităţile, eu - în câteva ceasuri, după obţinerea unui permis acordat de către Amabasada Chineză la Katmandu. Vizitez Potala, Jokhang, Barkhor, Drepung, Sera, Norbulinka. Potala este un edificiu monumental, înscris în patrimoniul universal al UNESCO, şi simbolizează grandoarea secolului al XVII-lea tibetan.

Palatul însumează 13 etaje şi 118 faţade; periodic, i se adaugă corpuri noi, curţi interioare, temple şi săli de rugăciune, dar şi săli de consiliu sau capele care găzduiesc rămăşiţele celor şapte Dalai Lama înmormântaţi aici. Jokhang - cel mai vechi templu sacru al tibetanilor, construit în anul 650 - găzduieşte faimoasa statuie a lui Buddha-Jowo, despre care se spune că s-a sculptat singură. Templul este loc de reculegere, de studiu, de conservare a religiei tibetane. În sala mare, se înaă statuia lui guru Rimpoche.
Pe un perete e zugrăvită o capră despre care legenda spune că ar fi apărut brusc, în clipa când statuia lui Jowo a fost adusă aici. Tot caprele ar fi ajutat şi la aşezarea temeliei templului, fapt care explică vechiul nume al Lhassei, Rassa - pământul caprelor. Aici primesc eşarfă albă de mătase kata, în semn de politeţe. Şi acum Barkhor, stradă care înconjoară templul Jokhang. Vezi aici comercianţi Kham, cu cizme înalte şi cu cuţite la brâu, nomazi cu părul lung, îmbrăcaţi în blană de oaie, călugări cu robe maro şi portocalii, femei care învârtesc roţi de rugăciune, împodobite cu bijuterii de argint, turcoaz sau coral.

Părul lor e împletit în 108 şuviţe, egale ca număr cu al sutrelor - texte sfinte rostite de pelerini la colţuri de stradă. Totul aici se mişcă în direcţia acelor de ceasornic, de la stânga la dreapta, în fumul sacru rezultat din arderea ramurilor de ienupăr. La Drepung, mănăstirea lui Tsong Khapa, aflu, după o cercetare atentă şi după discuţii cu călugării, semnificaţia celor opt simboluri tibetane: steagul - victoria asupra ignoranţei; roata - unitatea lucrurilor; scoica - vorbirea, comunicarea; lotusul - puritatea; umbrela - protecţia pe care o oferă credinţa; peştele de aur - eliberarea spirituală; vasul sfânt - iniţierea şi comorile ascunse; nodul - caracterul iluzoriu al timpului.

Aceste însemne apar peste tot: în temple, în case, în instituţii administrative şi de învăţământ. Următoarea mânăstire pe care o vizitez, Sera, a fost cândva cea mai mare şcoală a budismului: aici locuiau în vremurile bune peste 6.000 de călugări, astăzi sunt doar vreo 800. După două zile şi jumătate de umblat prin Lhasa, aleg traseul care duce spre centrul Tibetului, Gyangtse.

Ultima oră din ceasornicul tibetan

Drumul urcă, şerpuit, de la 4.000 de metri spre primul pas-trecătoare, situat la altitudinea de 5.020 de metri. Trecătoarea are la bază partea terminală a unui mare şi spectaculos gheţar. Las sub mine albastrul-verzui de peruzea al lacului Yamdrok. Pe parcursul călătoriei, iacii te întâmpină peste tot. Pasc liniştiţi, uitându-se din când în când la trecători. După 250 de kilometri, la intrarea în podiş, mă opresc în Gyangtse, un oraş cu specific sută la sută tibetan. Vizitez chorten-ul Kumbun, construit în 1427, care are 72 de capele, aşezate în sistem labirint.

Cele patru adevăruri pe care le enunţă cărţile din biblioteca de aici sunt valabile pentru toţi oamenii din Tibet: existenţa este marcată de suferinţă; suferinţa are la origine ignoranţa; biruirea ignoranţei aduce după sine dezlegarea de suferinţă; existenţa este Nirvana. Drumul de munte, cu serpentine spectaculoase, mă conduce prin alte două trecători, Kara şi Komda, de 5.200, respectiv 5.000 de metri. După încă 95 de kilometri, ajung la Shigatse, oraşul lui Panchen Lama.
Fortăreaţa Djong domină de pe deal oraşul, iar mănăstirea Tashilumpo este un colegiu de logică şi filosofie tibetană. Mânăstirea găzduieşte o statuie a lui Maitreya înaltă de 27 de metri. Protectorii lăcaşului au figuri asemănătoare celei a lui Buddha. Printre ei se numără Tsongkapa, marele reformator, care face parte din casta Bonetelor Galbene. Din aceeaşi castă provine şi Dalai Lama (Dalai Lama înseamnă Ocean de Înţelepciune). Dintre simbolurile tibetane, m-a interesat în mod deosebit mandala (esenţa), o reprezentare geometrică a Cosmosului, semnificând ordinea şi armonia.

Simbolul fundamental al budismului, similar ca importanţă cu crucea pentru creştini, este chorten-ul. Iniţial monument funerar, folosit pentru depozitarea cenuşii celor dispăruţi, chorten a devenit ulterior obiect de cult. El marchează locul unde a trăit o zeitate, fiind la rându-i o reprezentare a Universului prin elementele lui fundamentale: pământul, apa, focul şi aerul. Podişul devine din ce în ce mai arid. Şoseaua Prieteniei, construită de chinezi, mă duce, după încă 400 de kilometri, la Tingri.

Este zonă care te apropie cel mai mult de piscurile himalayene Chooyu, Chomolugma şi Manaslu. De la Tingri spre Rombuk, un drum de şase ore mă îndreaptă apoi spre tabăra de unde pornesc majoritatea ascensiunilor pe Everest. După ce trec prin ultimul pas, intru într-un veritabil sanctuar himalayan. Zăbovesc mult, nu-mi vine să mai plec, deşi frigul şi vântul sunt teribile. Însă din ceasornicul tibetan timpul şederii mele aici s-a scurs în întregime.

Link to post
Share on other sites

 Impresionant! India nordica in 4K  Acest video este o minune, de asemenea, este inregistrat cu o noua tehnica 4K, care este folosita acum ca un înlocuitor pentru TV în trei dimensiuni. Pentru a vedea în definiţia cea mai bună ar trebui să aveti un ecran special, dar chiar şi aşa se pot vedea ​(​la 720 sau 1080 si va fi perfect​)Cu ecran special ar fi de 10 ori mai bine. 
 
Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.


×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.Terms of Use si Guidelines