Jump to content
ELFORUM - Forumul electronistilor

Va rog sa ma ajutati, amplificator cu brum si oscilatii


lucian14

Recommended Posts

Va salut, cer si eu ajutorul celor mai experimentati in legatura cu un ansamblu preamplificator corector + 2 kituri amplificatoare de putere (2x35W) care are brum puternic si chiar niste oscilatii ciudate, rezultand un sunet complet distorsionat. Fiecare modul functioneaza foarte bine separat (preamplificatorul testat cu o pereche de casti). Detalii:-preamplificatorul are de fapt rolul de corector de ton e realizat cu TDA1424A cu un stabilizator de tensiune integrat LM7812, alimentat nediferential.-finalii sunt 2 kituri cu TDA1514 teoretic de 50W, practic scot 35W pe 4 ohmi, volum si calitate care ma multumesc pe deplin (dar fara preamplificator). Alimente diferential.-traful clasic cu tole, cu priza mediana 2x18V scoate peste 3A pe ramura (testat cu o sarcina simulata). Puntea am facut-o cu diode de alternator (suporta curenti f. mari). In gol am aprox. 2x25V dupa redresare-filtrare.Alte observatii:-kiturile sunt facute de mine cu cablaje copiate de pe kiturile din comert, finalii izolati cu folie de mica.-toate punctele de masa sunt legate la punctul “G” de pe placa redresorului: masa preamp., masele de la finali, carcasa, minusul de la boxe-mufa jack de intrare e izolata fata de carcasa-transformatorul e fixat pe carcasa cu suruburi, deci miezul face contact cu cutia Ce masuri am luat, cam fara succes notabil, dupa ce am scormonit dupa zeci de articole si pareri: -semnalul prin fire ecranate ca in schema-am facut o cutie din tabla de conserva in jurul transformatorului (intreg ansamblul e intr-o cutie de Al)-am pus condensatoare de 100nF in paralel cu diodele puntii-am pus si alte surse de semnal in afara de laptop, inclusiv un mp3 alimentat la baterii, la fel.Ma gandeam sa bobinez o infasurare separata pentru alimentarea preampl. dar si asa mi-am mancat o gramada de timp, de fapt e o lucrare abandonata acum cativa ani din acest motiv. Pun schema bloc alaturi. Am gresit ceva? Imi putesti sugera alte solutii? Multumesc, orice idee e binevenita.

Link to comment
  • Replies 20
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • lucian14

    8

  • remus68

    3

  • Den

    3

  • Spitfire

    2

Top Posters In This Topic

Verificati acea punte redresoare, sa nu aiba vreo dioda "sarma", cel mai bine inlocuita. Deasemeni, cand faceti teste cu capacul cutiei metalice in care se afla montajele, sa nu fie prin apropiere vreun bec economic, vreun variator...alte idei nu-mi vin.

Link to comment

Daca ai alimenta preamplificatorul de la un acumulator de 12V (de UPS) oare ai mai avea zgomot? Tu trebuie sa stabilesti peunde intra acel zgomot : pe traseul de semnal sau prin alimentare. Daca constati ca functioneaza bine de pe acumulator cu un trafo mic de 2-4W fa o sursa separata.

Link to comment

Fa o poza la rezolutie inalta (nu cu telefonul) de sus a montajului si posteaza.Eu tot timpul construiesc montaje si ma lovesc de aceste probleme.Cu timpul am reusit sa le evit din practica.Schimba neaparat diodele din puntea redresoare.

Link to comment

Am alimentat preamplificatorul de la un alimentator separat si asa cum ma asteptam brumul a disparut. Deci e ceva legat de masa la preamplificator. Insa am ramas cam dezamagit de performantele circuitului Philips TDA1514A (corector de ton comandat in tensiune), care are zgomot de fond sesizabil la volume mici, chiar deranjant. Oricum nu ma afecteaza, amplificatorul il voi folosi cand merg cu prietenii la munte la volum mediu spre mare. Un alt transformator nu prea mai imi incape in cutie, vroiam sa iasa ceva foarte compact, doar pentru deplasari. In legatura cu redresarea am gasit la “cutia cu maimute” o punte 3PM8 dar cred ca-i cam la limita. Oare in caz ca se arde poate defecta finalii, ca am impresia ca TDA1514 nu se mai fabrica? In weekend o sa o schimb macar putin de proba, sa elimin si indoiala asta. Am pus si o poza, imi pare rau ca n-am un aparat foto mai profi. Fata de ce realizari am vazut pe la unii, mi-e cam rusine cu “lucrarea” mea, dar asta e, sunt doar amator. Mai sap, poate-i dau de cap. Apropo: firele la potentiometrii nu sunt ecranate, conteaza din moment ce e comandat in tensiune? Am mai citit la unii despre separarea masei preamplificatorului cu o rezistenta de 5-10 ohmi. Am incercat sa inseriez o rezistenta cu masa preampl. dar brumul creste.ms celor care au raspuns, vad ca mai sunt persoane saritoare si in ziua de azi.[attachment=0]IMG3813.jpg[/attachment]

Link to comment

Imi pare rau,transformatorul tau nu e bobinat nici ecranat corespunzator.E un adevarat tun de brum.Pacat,se incadra bine in carcasa.Cauta totusi sa pui firele catre potentiometre si intrarea finalilor ecranate obligatoriu!Intre transformator si cele doua montaje cu tda-uri pune doua bucati de cablaj placat simplu sau dublu legate la masaIncearca sa duci toate firele de masa impreuna cat mai aproape de condensatori/punte (cele negre..de exemplu).Firele de la condensatori sunt prea subtiri!Condensatorul ala ceramic de pe punte..la gunoi cu el.

Link to comment

Firele de semnal intre preampl. si finali sunt ecranate (cele negre), chiar daca nu pare, tresele sunt legate la masa doar la capatul de plecare. (vezi schema)La potentiometrii sunt cam multe fire, dar in ultima instanta am sa incerc. Am incercat cu o tabla de conserva sa acopar trafu dar brumul nu s-a modificat. Traful e bobinat pe carton (prespan), secundarul l-am rebobinat eu dupa necesitati.

Link to comment

tabla aia de conserva ai puso la masa cu un fir nainte?E in regula daca alea negre sunt firele de semnal si sunt ecranate.Cele de la potentiometre nu au asa mare insemnatate.Incearca sa dai jos condensatorii de pe diode,pune fire mai groase si mult mai scurte de la conzii din filtrare la diode.Toate ca toate,daca ala negru e firul cu ecran de semnal,chestia aia,clema de prindere e partea de semnal sau de masa?Ar trebui sa ai un fir de semnal si unul de masa prins la placuta amplificatorului.In poza se vede doar unul.Ce reprezinta?

Link to comment

Condensatorii aceia electrolitici din filtrajul sursei sunt antichitati, ar trebui verificati cu un ESR-metru daca exista. Rezistoarele romanesti cu pelicula metalica sunt zgomotoase, mai degraba acelea produc fasaitul la volum mic, nu IC-ul, plus ca sunt fragile. Transformatorul e de necomentat, poate fi pus la o sonerie, eventual. Punte redresoare 3PM8 sa nu pui, e un gunoi, aceea nu e monolitica, adica nu are cele 4 diode pe un singur cip, ci patru cipuri lipite doua cate doua, pe doua benzi de cupru. Cele 4 cipuri ieseau de pe banda neidentice, deci...poti pune si 1 farad ca filtraj, coeficientul de pulsatii va fi mare.Succes!

Link to comment

Pun iar poza dar cu explicatii. Tocmai asta spuneam la inceputul topicului ca tresa de la firele dintre preamp. si finali am legat-o la masa doar la capatul dinspre preamplificator ca sa nu fac bucla de masa. Nu stiu daca-i bine sau nu, nu am prea mare experienta. Am mai facut un amplificator acu ceva timp, dar cu toate modulele pe aceeasi placa si nu am avut probleme de genu asta[attachment=0]IMG3813.jpg[/attachment]

Link to comment

Din cate-mi dau seama din poza, problema ta vine de la transformator. Montajul fiind prea inghesuit, firele de legatura sunt prea apropiate de transformator si se induce brum in ele. Mai ales intrarile sunt chiar in spatele transformatorului. Poti pune mii de microfarazi pe filtraj nu vei obtine nimic fiindca brumul nu vine de acolo. Incearca sa pui preamplificatorul cat mai in fata posibil si cat mai departe de transformator si sa-l pui intr-o cutie metalica dar neaparat sa fie din fier sa ecraneze preamplificatorul de campul magnetic al transformatorului. Fugi cu mufele de intrare cat mai departe de transformator si prinde-le pe o placuta izolata, iar masa vi cu ea separat. Daca iei masa din carcasa amplificatorului, aceasta este in campul magnetic al transformatorului si vei lua brum chiar prin masa, fiindca si tabla este un conductor intr-un camp magnetic si se induce brum si in ea. Intrarile si iesirile nu se conecteaza la carcasa. Aceasta (carcasa) se conecteaza la masa intr-un singur loc. Firele de semnal degeaba sunt ecranate, fiindca sunt ecranate de campuri electrice dar nu sunt ecranate impotriva campurilor magnetice. Orice sarma chiar si de masa ce este pozitionata foarte aproape de tolele transformatorului, primeste de la acesta un camp magnetic de 50 Hz si la capetele ei va rezulta o tensiune de brum de 50 Hz si cu marime proportionala cu intensitatea campului magnetic. Daca locul i-ti permite ar fi bine sa confectionezi o cutie dreptunghiulara din tabla de fier cat de groasa se poate si sa inchizi transformatorul in ea.

Link to comment

Da, cred ca aveti dreptate. Asa cu zicea Spitfire condensatorii sunt foarte vechi si s-ar putea sa aiba caracteristici necorespunzatoare. Am sa iau 2 de 10.000 si o punte monolitica, am sa ecranez ca lumea traful si am sa mut firele cat mai departe de el. Dar la transformator nu renunt, desi e inestetic nu are probleme de izolatie sau altceva, asigura curent suficient si e potrivit ca marime. Deocamdata din lipsa de timp intrerup lucrarea, revin dupa ce am sa fac operatiile respective.Multumesc celor care au postat sugestii si chiar critici.

Link to comment

Sub nici o forma nu pune mufele de intrare langa transformator !Acesta mufe se pun cat mai departe de transformator !Masa trebuie facuta in stea catre un singur punct central .Sigur ai un cuplaj ceva acolo , asta in cazul in care condensatorii de filtraj sunt buni ....

Link to comment

Revin dupa ce am facut modificarile pe care mi le-am propus: am ecranat transformatorul intr-o cutie de tabla, am schimbat puntea si condensatorii de filtraj (foto). Rezultat: brumul a disparut complet (il mai poti sesiza doar daca lipesti urechea de boxe). Multumit 100%. :dans: L-am cuplat la un CD player (Nu mp3) si cu 2 boxe Pioneer se aude absolut superb chiar la volum foarte mare. De fapt raman la ideea ca intr-un lant audio cel mai mult conteaza sursa de semnal si boxele, cu conditia ca amplificatorul sa nu introduca distorsiuni zau paraziti.Mai ramane problema cu un oarece zgomot de fond sesizabil la volum foarte mic dat zic eu de circuitul Philips TDA1514A (corector de ton), dar nu ma afecteaza, voi folosi amplificatorul doar in deplasari la munte la volum mai mare. Cred ca s-ar putea elimina punand un potentiometru dublu pentru volum intre corector si finali si renuntand la reglarea volumului din corector, dar deocamdata il las asa.Intru-cat am rezolvat problema, din punctul meu de vedere se poate inchide topicul. Multumesc.[attachment=0]Img420.jpg[/attachment]

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now



×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.Terms of Use si Guidelines