m4lvolio Posted January 31 Share Posted January 31 Am nevoie de ajutor cu proiectatul unui circuit pentru un întrerupător acționat de lumină infraroșie. Atât timp cât e detectată lumina, există continuitate între punctul A și punctul B, și circuitul stă deschis când nu vede lumină infraroșie. Așadar, NU vreau un întrerupător de tipul clic o dată pentru deschis, clic din nou pentru a-l închide. Lumina infraroșie e continuă, nu pulsează, și ideea ar fi să folosesc un LED precum cele de la telecomandă. Curentul care va trece prin circuit e de intensitate și voltaj mici, sub 5V și câțiva miliamperi, și nu vreau ca întrerupătorul propriu-zis să fie un releu mecanic. Pe net am găsit scheme mult prea elaborate, pentru dimming de becuri, oprit și pornit aparate, etc., și n-am cunoștințele necesare ca să le adaptez. Apoi, mai toate foloseau circuite integrate, și mă gândesc că nu e musai așa ceva, dată fiind complexitatea redusă a cerințelor mele. Link to post Share on other sites
UDAR Posted January 31 Share Posted January 31 La ce distanță trebuie să funcționeze ? Ce lumină ambiantă există în locație ? Ce consum trebuie să aibă emițătorul/receptorul ? Circuitul comandat e de curent continuu sau alternativ ? Astea sunt întrebări de început . În funcție de răspunsuri mai pot urma . Link to post Share on other sites
validae Posted January 31 Share Posted January 31 Cred că ar fi util să spui în ce aplicaţie îl vei folosi, astfel vom şti ce trebuie făcut.Eu nu am înţeles mare lucru din ce ai explicat...decât că vrei un soi de comutare automată a unui consumator fără releu şi cât mai simplu.De aceea e foarte bine să spui exact ce vrei să faci cu el... Link to post Share on other sites
sesebe Posted January 31 Share Posted January 31 Valabil ce au spus colegii mai sus. Mai adaug ca utilizarea unei comutari bazate pe lumina "DC" continua este numai sursa de probleme. Se lucreaza cu lumina pulsata tocmai pt a putea fi imun la sursele naturale de lumina, fie ea si infrarosie. Link to post Share on other sites
validae Posted February 1 Share Posted February 1 Interes maxim, ca de obicei.Doar pentru cei care vor să ajute, binenţeles.... Link to post Share on other sites
m4lvolio Posted February 1 Author Share Posted February 1 18 hours ago, UDAR said: La ce distanță trebuie să funcționeze ? Ce lumină ambiantă există în locație ? Ce consum trebuie să aibă emițătorul/receptorul ? Circuitul comandat e de curent continuu sau alternativ ? Astea sunt întrebări de început . În funcție de răspunsuri mai pot urma . Distanța e sub un metru. E destul de ferit de lumină locul. Mai exact, sub un birou. Emițătorul trebuie alimentat de la baterii, deci consum cât mai mic, de ordinul miliamperilor. În cazul receptorului, contează mai puțin. 16 hours ago, validae said: Cred că ar fi util să spui în ce aplicaţie îl vei folosi, astfel vom şti ce trebuie făcut.Eu nu am înţeles mare lucru din ce ai explicat...decât că vrei un soi de comutare automată a unui consumator fără releu şi cât mai simplu.De aceea e foarte bine să spui exact ce vrei să faci cu el... Vreau să acționez de la distanță un singur buton, de la un dispozitiv de tip tastatură/controller de jocuri. Cum ziceam mai sus, închidere/deschidere a unui circuit de curent mic. Interpretarea pe care ai dat-o cerinței mele e exactă. Nu vreau ceva mai complicat de atât. Link to post Share on other sites
BRANCA Posted February 1 Share Posted February 1 (edited) Automat la ce vrei îţi trebuie să acţionezi un releu. Caută pe net "light control circuit schematics".Poţi să alegi pe tranzistori,pe lm555,operaţionale,etc.Cum zice şi Sesebe s-ar putea să mai facă figuri la comutare. Şi era să uit.Dacă foloseşte releu trebuie să alegi unul cu consum f f mic,că altfel termină bateria. Edited February 1 by BRANCA Link to post Share on other sites
validae Posted February 1 Share Posted February 1 (edited) Dacă ce vrei tu să comanzi de la distanţă e un buton de tastatură nu trebuie musai releu.Vezi dacă merge să-i pui în paralel o fotodiodă IR.Contează polaritatea, într-un sens merge şi în altul posibil să dea alte efecte.Ideal ar fi o fotorezistenţă, dar astea sunt sensibile şi la lumina vizibilă şi va lua drept impuls aprinderea unui bec sau trecerea cuiva prin dreptul ei.Ar trebui să-i pui un filtru IR în faţă, iar asta i-ar reduce sensibilitatea mult.Impulsul de acţionare trebuie să fie unic, adică un curent continuu aplicat scurt timp, fiindcă mai multe impulsuri vor zăpăci tastatura, producând comenzi multiple.Adică poţi să acţionezi scurt timp un led emiţător IR alimentat dintr-o baterie de 3V şi îndreptat spre receptorul aflat în paralel cu butonul.Fotodioda sau fotorezistenţa se vor comporta atunci ca o rezistenţă de mică valoare în paralel cu butonul respectiv, producând comanda butonului respectiv... Astfel se mai poate transforma orice calculator miniatură de buzunar într-un numărător de maşină de bobinat, sau alte evenimente traductibile prin impulsuri scurte.Tragi două fire de la bornele tastei ,,=,, şi pui o fotodiodă.Pe axul maşinii de bobinat se pune un disc cu o gaură pe o margine, de-o parte a discului fiind fotodioda şi de cealaltă un led aprins continuu.Când prin rotire gaura ajunge între cele două, fotodioda primeşte un impuls, tradus ca o apăsare a tastei ,,=,,.După o secvenţă de genul (1 + =) tastată pe calculator, fiecare impuls al fotodiodei va adăuga câte o unitate la rezultatul afişat.Asta e o paralelă cu ce vrei să faci tu... Edited February 1 by validae Link to post Share on other sites
m4lvolio Posted February 1 Author Share Posted February 1 (edited) Mersi de răspunsuri. O să fac rost de un receptor infraroșu și o fotorezistență și o să experimentez cu ele. Știți de sisteme cu unde radio care să facă ce vreau? Edited February 1 by m4lvolio Link to post Share on other sites
UDAR Posted February 1 Share Posted February 1 "Telecomanda" se ține în mână sau este amplasată fix? Întreb asta pentru că la o amplasare fixă unghiurile ( de iluminare pentru emițător respectiv de vedere pentru receptor ) pot fi mici ceea ce înseamnă putere mai mică la aceeași distanță. Nu putem folosi un receptor foarte sensibil și nedirectiv deoarece ar fi infuențat de lumina ambiantă. Un desen cu ce dorești ar fi util . De asemenea să precizezi mai clar ce vrei să faci - telecomanda ta să fie echivalentă cu ținerea butonului în starea apăsat ? Și din ce vrei să fie alimentat receptorul - din sursa tastaturii respective ? Link to post Share on other sites
validae Posted February 1 Share Posted February 1 Soluţia dată de mine (fotodiodă IR în paralel cu un buton de tastatură) se alimentează din tastatură, nu are nevoie de alimentare.Trebuie testat procedeul înainte, mai ales că cablajele de tastaturi sunt de obicei din folii metalizate şi trebuie conexiuni realizate doar prin fire subţiri de cupru cositorit lipite cu scoci de un traseu metalic. Link to post Share on other sites
Ticu Posted February 1 Share Posted February 1 Eu nu inteleg cu ce actionezi tasta "de sub birou". Si de ce nu poti face o comanda prin fir de acolo - ceva gen pedala. Link to post Share on other sites
validae Posted February 1 Share Posted February 1 Să nu fie vreun dispozitiv gen ,,maimuţă,, pentru fentat taximetrele... Link to post Share on other sites
m4lvolio Posted February 1 Author Share Posted February 1 6 hours ago, UDAR said: telecomanda ta să fie echivalentă cu ținerea butonului în starea apăsat ? da Știți de sisteme cu unde radio care să facă ce vreau? Link to post Share on other sites
validae Posted February 2 Share Posted February 2 Există o soluţie sau mai multe pentru orice problemă...câtă vreme discutăm fără să ştim despre ce, pierdem timpul aiurea.Dacă nu vrei să dai amănunte, înseamnă că scopul e unul fraudulos, ori vrei să fentezi ceva jocuri mecanice, ori faci vreo ,,maimuţă,, de fentat taximetrul.În astfel de cazuri colaborarea se încheie brusc... Link to post Share on other sites