Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

BS20107Y - BANEASA S A, ROD 01 - ICCE - cat de bune erau ?


VAX

Postări Recomandate

La o cautare rapida prin sertarele cu giugele, am gasit si eu citeva. BS20107 am folosit cu sutele in mixere prin anii 90 cind produceam convertoare fif-uif pentru catv! Mai precis pentru tv. "nemtesti" nu puteau receptiona foarte multe din programele transmise pe cablu in acea epoca! Am mai gasit si ROZ82, cine isi mai aminteste de ele. Si niste senzori de temperatura, buni pentru vremea lor si chiar pentru cea actuala, dar care ca majoritatea tranzistorilor romanesti au inceput sa "infloreasca"! Nu i-am tinut in conditii de microclimat controlat, dar tot acolo au stat si cei de la alti producatori care arata si acum ca noi!

post-175039-0-24685300-1486239349_thumb.jpg

Link spre comentariu
  • Răspunsuri 45
  • Creat
  • Ultimul Răspuns

Top autori în acest subiect

Top autori în acest subiect

Imagini postate

@gsabac

 

Este bine ca ati avut posibilitatea sa lucrati in sectorul industrial (sau cercetare) cu electronice de finete. Eu m-am limitat la nivelul de hobby. Dupa '90 am lucrat in invatamantul superior, dar fara dotari de varf. Cu diodele astea (ROD 01 si BS20107Y) am de gand sa construiesc ceva echipament (100% analogic) utilizabil in RF (vobler, generator de armonice pana la 1 GHz). Am observat o lipsa de oferta pe piata de echipament analogic de RF. Nu se mai fabrica generatoare de semnal sau voblere la pret mic (mediu). Se vand grozavenii digitale extrem de complicate si de scumpe.

Si eu am fost asistent universitar 2 ani la UPB, Facultatea de Electronica si Tc. imediat dupa 1990, a fost foarte instructiv, mai ales pentru completarea cunostintelor.

Eu am construit un vobler (sweeper) complex, finalizat impreuna cu un osciloscop de vizualizare 100KHz la 1024MHz continuu, cu markeri

de 100KHz, 1MHz, 10MHz si 100MHz, pe mai multe benzi de frecventa si am sa deschid un topic detaliat cu performante, mod de utilizare, scheme si fotografii interioare.

Aparatul arata asa:

Posted Image

 

Bancul meu de lucru cu sweeper, osciloscoape, frecventmetru, aparate de masura si alimentatoare.

 

Posted Image

 

Explicatiile sunt pe poza.

 

Succes!

 

@gsabac

Link spre comentariu

Cel mai accesibil wobbler pentru max. 30-35 de Mhz ramine cel al lui OM3CPH! Foloseste un PC, e adevarat, dar se obtine o rezolutie de invidiat, are indicatie liniara/logaritmica si este usor de construit. Ca dezavantaj, poate fi folosit pe un PC cu maxim WIN XP. Din acest motiv desi am si un HM5014 (analizor de spectru = traking generator), pentru filtre cu largimea de sute de hz, tot cel pe PC il folosesc.

Link spre comentariu

HM5014 are RBW de 9 khz si nu este bun ca vobler pentru filtre de banda ingusta. Am avut si eu la serviciu un Instek cu performante asemanatoare, care m-a dezamagit total. Ma enerva si faptul ca avea afisare numai in scara logaritmica (dB) si comprima graficul.

 

@gsabac

 

Eu n-am avut dotare (si finantare) serioasa si m-am limitat la chestii simple, mai mult de nivel didactic (lucrare de laborator) sau de hobby. Am construit un vobler simplificat, cu oscilatoare comandate cu diode varicap si cu tensiune de comanda a OCT de forma triunghiulara (cu osciloscopul folosit in regim X-Y). La viteza mare de baleiere (adica peste 20 Hz) curba se dubla din cauza intarzierii introdusa de detector. Din acest motiv am folosit osciloscop cu tub de memorare, care permitea baleiaj extrem de lent. Am experimentat si cu un osciloscop de uz medical (electrocardiograf vechi) cu tub catodic cu luminofor fosforescent (persistenta mare - secunde), care a permis baleiaj la viteza mica, Pentru indicarea frecventei am folosit VFO extern cuplat la frecventmetru (E-0204). Plimbam markerul de frecventa pe curba afisata pe ecranul osciloscopului.

Sonda de detectie avea amplificator cu JFET (adaptor de impedanta) la intrare si detector cu dioda prepolarizata (10 uA). Pentru injectarea semnalului direct in filtre LC, fara sa le amortizez, am folosit un montaj auxiliar cu un convertor U-I in RF, cu impedanta mica la intrare (pentru adaptare cu cablul coaxial prin care se lega la generator) si iesire de mare impedanta (sute de kohmi). Era un amplificator cu tranzistor bipolar in conexiune baza comuna. Ulterior am complicat circuitul (tranzistoare mai multe, pnp + npn + JFET), care permitea injectarea semnalului prin condensator, faca ca prin circuitul oscilant (sau alt tip de filtru) sa treaca componenta de curent continuu.

Pentru studenti era ideal. Se vedea usor amortizarea introdusa de atingerea cu mana a izolatiei firului de legatura dintre adaptorul de impedanta si circuitul LC. Vedeau curba de rezonanta, efectul produs de introducerea in bobina a unor miezuri (ferita, fier, cupru, aluminiu). Am folosit condensator variabil (componenta total necunoscuta de tineret), ca sa vada cum se deplasa maximul curbei de rezonanta cand modificam capacitatea.

Acum vreau sa construiesc ceva mai complicat (analogic 100%), tot de uz didactic, dar utilizabil si la treburi serioase. Cu siguranta in viitorul nu prea indepartat se va pune problema repornirii productiei, chiar si prin firme mici si mijlocii (nu prin mastodonti industriali) si va fi nevoie de personal calificat. Aparatura veche, analogica, care s-a aruncat fara mila, este ideala pentru pregatirea tineretului. Oricat de digitalizata ar fi tehnica, tot va fi nevoie ca tinerii (viitorii ingineri) sa cunoasca in detaliu fenomenele fizice si cum merg circuitele de baza. Trebuie sa treaca si prin calcule, sa ia la puricat toate tipurile de circuite, sa le studieze in profunzime.

Editat de VAX
Link spre comentariu

Diodele schotky le-am folosit la vobler pentru mixerii de marker. Am divizat frecventa unui oscilator cu cuarz de 100MHz,

la 10MHz, 1MHz si 100KHz si impulsurile scurte generate de diode tunel le-am introdus intr-un circuit de mixare cu semnalul generatorului.

Din rezultatul mixarii se aleg doar frecvente joase, care formatate dau markerii. Schema arata cam asa:

post-238209-0-16563400-1486287409_thumb.jpg

Scuze pentru aspectul pozei dar nu am schema desenata cu un program de editare.

Diodele schotky romanesti sunt foarte bune pentru acest scop. Mixerul este alcatuit dintr-un balun simetrizor de banda larga,

care cu impulsuri simetrice in antifaza deschide simultan diodele si pune semnalul la masa.

 

@gsabac

 

 

Editat de gsabac
Link spre comentariu

Schema este interesanta, am s-o pastrez pentru alte aplicatii.

Nu ma mai incurc cu generator de armonice, sunt multumit cu plimbarea pe curba a marcajului de la un VFO legat la frecventmetru. La filtre de banda ingusta (de ex pentru telegrafie) am vazut ca sunt probleme cu markerul obtinut prin heterodinare (se "umfla" si ocupa toata banda de trecere). Problema se poate ameliora daca se ingusteaza banda de trecere (in JF) de dupa mixerul de marcaje si se baleiaza frecventa extrem de lent (la nivel de Hz).

Pentru lucru pe sistem clasic am sa folosesc un generator E-0503. L-am cumparat de mai multa vreme si inca nu l-am reparat. Insa dupa studierea schemei, care este imbarligata in mod inutil, cred ca n-am sa fiu foarte incantat de el. M-am invatat sa lucrez cu scule gandite de mine.

Ar fi util un vobler cu DDS, dar unul facut corect, cu multe chestii in plus decat cele date pe net.

 

Stiti ce tip de ferita este folosita la miezurile binoculare cu care se fac simetrizoarele ? Ma intereseaza permeabilitatea, frecventa maxima la care merg fara pierderi. Am cumparat de la Adelaida niste miezuri poloneze. cu permeabilitatea de 80 si frecventa maxima (Q ridicat) de 10 MHz. Astea ar merge la mixere de frecventa mai mare (100 MHz) ? Dar la transformatoare de curent, pentru sonde de la impedantmetre de tip RF I-V ? Pe net nu se dau informatii explicite in acest domeniu.

Editat de VAX
Link spre comentariu

Voblerul DDS la care ati facut referinta, este bun pentru vizualizarea sau reglajul filtrelor de banda ingusta, sau a circuitelor

acordate cu factor mare de calitate, dar si la banda larga. La o cautare cu "generator DDS" sunt nenumarate proiecte sau kituri.

La toate vobler-ele facute de amatori se remarca afisarea numerica a frecventei, dar in privinta nivelului calibrat de iesire, care trebuie

reglat de la uV la citeva sute de mV, sunt mult mai putine realizari sau solutii.

Deasemenea radiatiile parazite sunt foarte deranjante pe anumite frecvente si blindajul obligatoriu lipseste cu desavirsire.

 

Eu folosesc vobler-ul construit de mine in aplicatii de banda larga, unde un baleiaj de la 100KHz la 250MHz trebuie sa dureze 20mS,

sau mai in general pentru benzi de la zeci de MHz la sute de MHz. Deasemenea il folosesc pentru acordarea filtrelor de banda

mai larga (zeci de KHz, sute de KHz sau MHz, in functie de frecventa). Nivelul de iesire este calibrat si se folosesc 2 atenuatoare

de precizie cu pas de 1dB. Frecventa se citeste cu ajutorul markerilor, care sunt reglabili ca forma si apar pe curba masurata.

Am inceput si constructia unui vobler pina la 14GHz, dar am renuntat. Am facut cutia, alimentatorul, frecventmetrul, sistemul de baleiaj si atit.

 

@gsabac

Editat de gsabac
Link spre comentariu
Eu n-am avut dotare (si finantare) serioasa si m-am limitat la chestii simple, mai mult de nivel didactic (lucrare de laborator) sau de hobby. Am construit un vobler simplificat, cu oscilatoare comandate cu

Sonda de detectie avea amplificator cu JFET (adaptor de impedanta) la intrare si detector cu dioda prepolarizata (10 uA).

 

Puteti estima liniaritatea acelei sonde si eventual incercati sa (re)publicati schema ei, sunt sigur ca sunt si altii interesati si acest aspect a fost neglijat in aceasta sectiune.

De exemplu este simplu de construit un milivoltmetru cu AD8307 sau similare, problema este ca e total inutil la masuratori in aparatura de RF. E necesara o sonda cu Cin foarte mic, impedanta mare de intrare si o corelatie binecunoscuta Uin / Uies.

Link spre comentariu

Puteti estima liniaritatea acelei sonde si eventual incercati sa (re)publicati schema ei, sunt sigur ca sunt si altii interesati si acest aspect a fost neglijat in aceasta sectiune.

De exemplu este simplu de construit un milivoltmetru cu AD8307 sau similare, problema este ca e total inutil la masuratori in aparatura de RF. E necesara o sonda cu Cin foarte mic, impedanta mare de intrare si o corelatie binecunoscuta Uin / Uies.

Si eu as dori sa studiez schema amintita de @vax.

In legatura cu inutilitatea folosirii unei sonde, apreciez ca este o scula la indemina oricarui cercetator, inginer sau radioamator, cu ajutorul

careia se pot masura si regla amplificatoare si oscilatoare de mica sau mare putere. In RF sau MW singura metoda care duce la succes

este adaptarea in putere, pornind de la intrare spre iesire cu fiecare etaj separat de ansamblu. Acesta adaptare se face pe impedanta

caracteristica de 50Ohmi, 60Ohmi, 75Ohmi sau cum hotaraste proiectantul. La amplificatoarele de zgomot mic, se poate folosi tot sonda

detectoare pentru masurarea adaptarii, amplificarii si reglaje apoi se face adaptarea pentru zgomot. La puteri mari se folosesc atenuatoare

de putere coaxiale, iar sonda va lucra la puteri mici.

Desigur daca iei un circuit gata proiectat, montezi in totalitate componentele si doresti sa faci masuratori cu ansamblul in functiune, sonda

detectoare nu te ajuta prea mult.

In alta ordine de idei, la frecvente mai mari, alte aparate care pot fi folosite sunt osciloscoapele. Am lucrat cu osciloscoape CRT de 100MHz, 250MHz,

500MHz, si 1000MHz Tektronix din gama 7000, cu sonde active sau pasive. Deasemenea cu sampling-uri de 1Ghz, 12,5 Ghz si 26Ghz.

Cu sonda detectoare am construit amplificatoare de la 100MHz la 13GHz de banda ingusta, larga sau extrem de larga, totul depinde de cum

stii sa o folosesti si de ce generatoare dispui.

De la o anumita frecventa in sus, 30-100MHz, sondele de inalta impedanta nu mai sunt utile de aceea aceste aparate de masura au numai intrari de 50 OHmi.

Pentru o sonda activa cu intrarea de 1MOhm/0,5pF la 435MHz modulul impedantei este circa 732 Ohmi. Probleme, influenteaza adaptarea si modifica

acordul circuitelor acordate extrem de mult.

Ca o concluzie, sonda detectoare este extrem de utila si singura scula disponibila la frecvente mari, capetele de inalta impedanta se pot folosi acolo

unde influenteaza putin masuratorile ca si adaptorii-atenuatori pasivi pentru sampling de 10:1 sau 100:1 si atentie la conexiunea de masa a sondei,

care nu trebuie sa existe la inalta frecventa. Linearitatea sondei detectoare nu conteaza prea mult, deoarece se face testul cu generatorul calibrat

si erorile de masura pot fi mai mici de 1dB.

 

@gsabac

Link spre comentariu

 

De exemplu este simplu de construit un milivoltmetru cu AD8307 sau similare, problema este ca e total inutil la masuratori in aparatura de RF. E necesara o sonda cu Cin foarte mic, impedanta mare de intrare si o corelatie binecunoscuta Uin / Uies.

Extras din foaia de catalog a AD8307:

Conversion of signal level to decibel form
Transmitter antenna power measurement
Receiver signal strength indication (RSSI)
Low cost radar and sonar signal processing
Network and spectrum analyzers (to 120 dB)
Signal level determination down to 20 Hz
True decibel ac mode for multimeters
Ma intreb: oare cei de la AD nu stiu ce produc?
Link spre comentariu

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: Postarea ta va necesita aprobare moderator înainte de a fi vizibilă.

Vizitator
Unfortunately, your content contains terms that we do not allow. Please edit your content to remove the highlighted words below.
Răspunde la acest subiect...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.



×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări