Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Documentatie


Postări Recomandate

Am identificat strungul, este SNB400. Este mult de munca la el, deoarece:

1-cu exceptia contactoarelor de la motorul principal, celelalte sunt cele originale, proaste, perlate, etc;

2-motorul de la pompa de racire ars, deoarece contactorul facea contact pe 2 faze;

3-motorul avans rapid bun, dar nu-l cuplez pana nu schimb contactorii;

4-fire fara tile, vreo 20-30, izolate, in aer.

In prezent strungul functioneaza, fara pompa apa si avans rapid. Celelalte in timp.

Noroc ca am schema, sper sa ma descurc.

Va multumesc

Link spre comentariu
  • 2 săptămâni mai târziu...
  • 4 săptămâni mai târziu...
  • 9 luni mai târziu...
  • 7 luni mai târziu...
  • 1 lună mai târziu...
  • 1 lună mai târziu...
  • 3 luni mai târziu...
  • 1 lună mai târziu...
  • 3 săptămâni mai târziu...

Salutare,

 

Ma ajutati si pe mine cu ceva carti de referinta sau documentatii care sa ma ajute sa calculez cuplul ce imi trebuie pentru motoare spre exemplu:

 

Ce cuplu imi trebuie pentru a roti un disc de 600mm cu o greutate de 2 kg la o viteza de 5000 rpm. Si mai mult, ce cuplu im trebuie sa tai un tub de textolit 

cu un disc in conditiile de mai deveme.

 

La carti chiar m-ar interesa ceva titluri pentru cele mai bune carti pentru ca o sa le caut la anticariat.

 

Multumesc,

Editat de coco243
Link spre comentariu
  • 1 lună mai târziu...
  • 5 săptămâni mai târziu...
La 18.03.2019 la 21:46, coco243 a spus:

Salutare,

 

Ma ajutati si pe mine cu ceva carti de referinta sau documentatii care sa ma ajute sa calculez cuplul ce imi trebuie pentru motoare spre exemplu:

 

Ce cuplu imi trebuie pentru a roti un disc de 600mm cu o greutate de 2 kg la o viteza de 5000 rpm. Si mai mult, ce cuplu im trebuie sa tai un tub de textolit 

cu un disc in conditiile de mai deveme.

 

La carti chiar m-ar interesa ceva titluri pentru cele mai bune carti pentru ca o sa le caut la anticariat.

 

Multumesc,

 

Salut. Exista multe carti bune care cuprind formulele de care ai nevoie, dar niciuna nu va evoca exact speta pe care ai enuntat-o. Este ceea ce se numeste ''rezolvarea problemei'' asa cum se cere la scoala, doar ca lucrurile sunt mai complexe in lumea reala. Ca sa poti sa-ti proiectezi ce ai nevoie, trebuie sa intelegi bine notiunile de baza si apoi sa decelezi un pic. Nimic complicat, doar cumva consumator de timp. Iti recomand carti in engleza, caci sunt mai explicite. Fizica este aceeasi pentru toti, dar autorii romani au un talent de a spune lucruri care sunt simple in feluri complicate, asa ca......Iti recomand Machinery's Handbook, care este Biblia oricarui masinist. A ajuns la editia 30 si cred ca o gasesti pe net probabil si free. Eu am editia 29. Daca n-o gasesti, da-mi un email si ti-o trimit eu . 

 

Acuma, nu stiu daca se leaga discul de 600 mm si taierea textolitului, caci tu le-ai formulat distinct. Partea cu taierea textolitului presupune sa stii: 1) ce diametru are tubul de textolit (usor de aflat); 2) in cat timp vrei sa tai acel diametru (de ex. in 1 minut sau 5 minute, diferenta fiind uriasa in cuplu);  3) cu ce fel de material il vei taia. Cand vine vorba de 3)+2), ca sa poti calcula trebuie sa ai acces la fisa de produs a discului respectiv ; producatorul face multe incercari si masurari si la sfarsit vine cu niste forte, niste timpi si niste coeficienti. Coeficientii respectivi sunt niste numere rectificative care se aplica fortelor, caci de exemplu daca cu un disc de 100 mm diametru si 1 mm grosime de disc abraziv X tai in 5 secunde o grosime de 20 mm de textolit, asta nu inseamna ca daca dublezi grosimea discului si vei folosi discul abraziv Y, atunci (doar) vei dubla cuplul si timpul. Exista niste ne-liniaritati uneori babane care se exprima prin acei coeficienti, asa ca daca nu-i stii, nu poti proiecta nimic care sa fie si serios. Concluzia la taiere: trebuie sa decizi ce discuri folosesti,  din ce material, si abia atunci afli din fisele de produs acei coeficienti (care iau in seama si frecare - adica pierderea de cuplu- si caldura).

 

Partea cu discul de 600 mm diametru, presupunand ca NU are treaba cu taierea de mai sus, ci doar trebuie discul invartit la 5.000 rpm si atat,  trebuie gandita asa: 1) cuplul pe care il calculez trebuie sa invinga inertia discului si inertia motorului electric, dupa care aplic un coeficient de 0,8-0,9 care sa acomodeze niste pierderi. Pierderile sunt in functie de mecanismul folosit: 1) daca atasezi discul la motorul electric respectiv direct, amendam cuplu obtinut teoretic cu vreo 15% datorita pierderilor de orice fel (mecanice, magnetice-histerezis), adica se inmulteste cu 1,15. Daca antrenezi o fulie de la motor la axul pe care vrei sa montezi discul, se mai pierd vreo 10% din randament prin curele + frecarea in rulmentii axului cu discul, macar 15%. Deci cei 1,15% eficienta se inmultesc in continuare cu 1,1 si cu 1,15 si obtinem 1,45, adica rezulta un randament al transmisiei de vreo 65% (0,85x0,9x0,15) . Si acum se calculeaza cuplul teoretic: 

 

 

 

Acum 2 minute, mihail felix dumitrescu a spus:

 

Si acum se calculeaza cuplul teoretic: 

 

 

Cuplul T = Inertie totala x acceleratia unghiulara a discului x 1,45(randamentul transmisiei estimat mai sus daca este cu fulie si curele) [Nm] . Inertia totala inseamna inertia discului (care se calculeaza)  + inertia rotorului motorului (care se ia din tabelele de la producator). Inertie discului = (Masa discului x raza discului ^2) / 2, adica =  2Kg x 0,3m x 0,3m/2 = 0,09 Kgm^2. Pentru inertia rotorului unui motor electric, am mers in catalogul producatorului Motive (Italia) si un motor asincron de 5,5 Kw, care are 5,6 Nm cuplu, 4 poli, 1500 rpm (l-am ales intuitiv, dar poate fi ales orice alt motor si amendate calculele), are o inertie a rotorului de 0,02161 Kgm^2. Si atunci insumam cele 2 inertii = 0,09 + 0,02161 = 0,11 Kgm^2. Urmatorul pas esteb sa vorbim de acceleratia discului. In cat timp vrei sa ajunga discul de la 0 la 5.000 rpm ? In 1 secunda ? In 5 secunde ? In 10 secunde ? Cu cat timpul este mai scurt, cu atat cuplul motorului trebuie sa fie mai mare. Vom face calculul pentru toate cele 3 , ca sa poti avea o idee de magnitudinea impactului variatiei acceleratiei pe cuplul motor. Transformam 5.000 rpm in radiani / secunda ca sa obtinem viteza ungiulara a discului in timp de 1 secunda. Se imparte turatia la 9,55, deci 5.000/9.55 = 524 rad/s. Practic, acceleratia unghiulara este = (Wfinala-Winitiala)/ timp(s); avand in vedere ca discul pleaca de pe loc, viteza unghiulara initiala este 0 . Rezulta ca acceleratia unghiulara este: 1) pentru ca discul sa ajunga la 5.000 rpm in 1 secunda, acceleratia este A1= 524 [rad/s] / 1 = 524 rad/s^2; 2) pentru ca discul sa ajunga la 5.000 rpm in 5 secunde, acceleratia este A5= 524/5 [rad/s^2]; 3) pentru ca discul sa ajunga la 5.000 rpm in 10 secunde, A10= 524/10 [rad/s^2]. Si acum cuplul real: 1) T1= 0,11 Kgm^2 x 524 [rad/s^2] x 1,45= 83,5 Nm (stim ca 1 N = 1Kg x m/s^2) daca discul trebuie sa ajunga la 5.000 rpm in 1 secunda ; 2) T5 = 0,11 x 524/5 x 1,45 = 16.7 Nm daca discul trebuie sa ajunga la 5.000 rpm in 5 secunde ; 3) T10 = 0,11 x 524/10 x 1,45 = 8,35 Nm daca discul trebuie sa ajunga la 5.000 rpm in 10 secunde. Practic, daca alegi timpul de 10 secunde de ajuns la 5.000 rpm, ai nevoie de 8,35 Nm la final , care au la intrare 5,6 Nm x 0,85 (randamentul doar al motorului)=4,76 Nm. Ca atare va trebui sa faci un ansamblu de fulii care sa aiba raportul de transmisie de 1,75:1  (adica 8,35 Nm / 4,76 Nm), cu alte cuvinte la 1,75 rotatii a fuliei de pe motor (conducatoare),  fulia de pe axul cu discul (condusa) va efectua 1 rotatie. Atentie ca , daca folosesti VFD se schimba lucrurile; calculul este facut pe turatia nominala de 1.500 rpm a motorului, iar la miscorarea turatiei se micsoreaza si cuplul.  

 

Desigur , calculul se poate continua cu a analiza de senzitivitate, si sa te joci cu parametrii si in alt fel. De exemplu: in cat timp va ajunge discul de 600 mm si 2 kg la 5.000 rpm astfel incat cuplul maxim folosit sa nu depaseasca 5 Nm iar motorul electric sa nu fie mai mare de 2,2 kw ? (ca sa coste cat mai putin)

 

Raspuns: mergem in tabelele producatorului de motoare Motive (de la ei am eu catalog, dar poate fi orice alt producator care-ti pune aceste date la dispozitie) si vedem ca un motor 4 poli, 1500 rpm, 2,2 Kw si 3HP (2,23 Nm) are o inertie a rotorului de 0,00414 Kgm^2. Atunci, Inertie totala este = 0.09 + 0.00414 = 0.09414 Kgm^2, iar cuplul final care este dat prin tema de 5Nm = [0,09414 x 524 / X (s)] x 1,45 ; de unde rezulta ca timpul de ajungere la 5.000 rpm va fi : X= [0.09414 x 524 x 1.45] / 5 = 14.3 secunde. In acest caz, cuplul de intrare este 2,23 Nm x 0,85 (randamentul electric) = 1,89 Nm, iar cuplul de iesire trebuie sa fie 5Nm, deci vei avea un sistem de fulii cu raportul de transmisie de 2,64:1, care este si  raportul diametrelor celor 2 fulii . De exemplu , fulia conducatoare poate avea diametru de 80 mm iar cea condusa va avea diametrul de 211 mm. Aici apare dilema practica: daca vei invarti o fulie cu diametru de 200  mm pana la 5.000 rpm, tot ansamblu fie va vrea sa  zboare (daca este foarte bine echilibrata dinamic iar rulmentii sunt de calitate), fie o sa o ia la fuga prin atelier din vibratii. Eu ti-am infatisat modul de calcul cu parametrii dati de tine, insa in realitatea ta, a mea si a altor hobby-sti, proiectul nu cred ca este fezabil practic pentru ca probabil este mult prea periculos pentru integritatea corporala a celui din vecinatate. 

 

Have fun !

 

 

Editat de mihail felix dumitrescu
Link spre comentariu

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: Postarea ta va necesita aprobare moderator înainte de a fi vizibilă.

Vizitator
Unfortunately, your content contains terms that we do not allow. Please edit your content to remove the highlighted words below.
Răspunde la acest subiect...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări